Proiectul “NESES – Start-up social Nord Est” Antreprenoriat social sustenabil în regiunea Nord-Est, finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, s-a încheiat.
Valoarea totală eligibilă a fost de 13.869.022,23 lei, din care: 11.730.892,48 de lei – valoarea eligibilă nerambursabilă din fonduri europene, 2.050.384,22 de lei – valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național și 87.745,53 lei de lei – valoarea co-finanțării eligibile a beneficiarului.
Contractul de finanțare a fost semnat în 30 septembrie 2019, de către Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Botoșani, în calitate de beneficiar, instituție care a avut ca parteneri societatea Locativa Botoșani și Asociația PARTENER” – Grupul de Inițiativă pentru Dezvoltare Locală Iași. Activitățile s-au derulat în perioada 1 octombrie 2019 – 31 mai 2023.
Proiectul a avut ca obiectiv general sprijinirea inițiativelor antreprenoriale sociale sustenabile din Regiunea Nord Est, în vederea facilitării accesului la ocupare a forței de muncă. Obiectivul special al proiectului a fost sprijinirea creării și dezvoltării a 21 de întreprinderi sociale, inclusiv întreprinderi sociale de inserție, precum și a 105 noi locuri de muncă, prin acordarea de sprijin financiar și furnizarea de servicii personalizate de consiliere adresate persoanelor din Regiunea Nord-Est care intenționează să înființeze întreprinderi sociale în această regiune.
Ajutor de minimis de 100.000 de euro
În perioada iulie – august 2021 au fost înființate 21 de întreprinderi sociale (13 în județul Botoșani, 7 în județul Iași și una în județul Vaslui), dintre care 14 în mediul urban și 7 în mediul rural. Fiecare întreprindere socială nou înființată a beneficiat de ajutor de minimis de maxim 100.000 de euro, acordat în trei tranșe.
În perioada septembrie – noiembrie 2021, în cele 21 de întreprinderi sociale au fost înființate 105 de locuri de muncă.
„Practic, și prin acest proiect am demonstrat că municipalitatea s-a folosit de orice oportunitate pentru a atrage fonduri europene atât de importante în viața și dezvoltarea unei comunități”, a declarat viceprimarul Liviu Toma, edil care coordonează activitatea Direcției de Asistență Socială.
20 de întreprinderi sociale au intrat în perioada de sustenabilitate
Conform contractului de subvenție încheiat între beneficiarul ajutorului de minimis și administratorul schemei de minimis, beneficiarul a avut obligația de a asigura funcționarea întreprinderii în perioada implementării proiectului, respectiv minim 18 luni de la data obținerii atestatului de întreprindere socială și asigurarea sustenabilității acesteia pe o perioadă de minim 6 luni, după perioada de implementare. Perioada de sustenabilitate pentru ultima întreprindere socială se încheie la 30 noiembrie 2023.
Din cele 21 de întreprinderi sociale nou create au intrat în perioada de sustenabilitate 20. Un întreprinzător a renunțat, motivat de faptul că nu a reușit să-și îndeplinească indicatorii stabiliți prin planul de afaceri.
Întreprinderile nou înființate activează în următoarele domenii:
– întreținere și reparații autovehicule -2
– activități veterinare – 1
– activități referitoare la sănătatea umană – 2
– fabricarea pâinii, prăjiturilor și produselor de patiserie – 4
– activități de întreținere corporală -1
– activități de realizare a soft-ului la comandă – 1
– prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor – 1
– activități de îngrijire zilnică pentru copii – 1
– baruri – 1
– fabricarea de mobilă pentru bucătării – 1
– fabricarea de mobilă pentru birouri și magazine – 1
– asistență stomatologică – 2
– lucrări de pardosire și placare a pereților – 1
– transport cu taxiul – 1.
Până la finalizarea perioadei de sustenabilitate, experții din cadrul proiectului acordă o atenție deosebită menținerii locurilor de muncă și funcționării întreprinderilor sociale create.