spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BT90 de intervenții ale pompierilor botoșăneni, în ultimele patru zile

90 de intervenții ale pompierilor botoșăneni, în ultimele patru zile

Pompierii botoșăneni au fost la datorie și în perioada 12 – 15 august a.c., pentru gestionarea situațiilor de urgență, produse la nivel local. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani, aceștia au avut, în total, 90 de misiuni. Pompierii au acționat pentru stingerea a nouă incendii, acordarea primului ajutor și transportul la spital a unui număr de 66 de persoane care aveau probleme medicale, salvarea unui animal, dar și în 14 alte situații de urgență (deblocare uși, transport persoane supraponderale, asigurare măsuri de prevenire și stingere a incendiilor pe timpul unor manifestări cu public numeros sau pe timpul aterizării/decolării elicopterului SMURD, activități de prevenire a incendiilor de vegetație uscată).

Cele nouă incendii s-au înregistrat pe raza localităților Ibănești, Bălușeni, Suharău, Copălău, Tulbureni, Dersca, Mihăileni și Broscăuți. Cauzele probabile ale acestor evenimente au fost efectul termic al curentului electric, utilizarea focului deschis în spații deschise, scrutcircuitul și autoaprinderea. Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.9 ° C
19.6 °
17.8 °
47 %
4kmh
4 %
vin
19 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...