spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTPreot nou într-o parohie din județ

Preot nou într-o parohie din județ

Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Libertatea, comuna Călărași, județul Botoșani. Cu această ocazie, tânărul diacon Ionuț Ciobanu a primit Taina Hirotoniei întru preot și a fost prezentat comunității pe care, după o perioadă de practică liturgică, o va prelua spre păstorire.

Potrivit Doxologia, credincioșii din zona Prutului s-au adunat în această dimineață la Parohia Libertatea din Protopopiatul Iași 1 pentru a lua parte la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de PS Nichifor Botoșăneanul, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi.

„Hirotonia înseamnă punerea mâinilor episcopului asupra celui care are să devină preot”

După momentul Heruvicului, părintele Ionuț Ciobanu a dat citire mărturisirii de credință față de Biserică, iar după ce a fost preluat de preoți în Sfântul Altar și prezentat ierarhului, acesta a fost hirotonit întru preot. Momentul a fost marcat de Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură, afirmând că această rânduială deosebită pentru comunitate reprezintă felul prin care Dumnezeu, prin fiecare preot, lucrează în Biserică:

„Mă bucur că împărtășiți împreună cu noi această bucurie a hirotoniei întru preot a părintelui Ionuț Ciobanu, cel care preia rugăciunile în această parohie, având să fie paroh aici cât va rândui Bunul Dumnezeu, și împreună cu doamna preoteasă, să continue activitatea pastorală a parohiei. Este o ștafetă pe care o primește în biserica în care va sluji, urmând vechiului preot care a slujit, preluând grija dar și rugăciunea îndeosebi, având să-și lărgească inima pentru întreaga familie, pentru întreaga comunitate.

Este o succesiune în gândul succesiunii apostolice, pentru că hirotonia înseamnă punerea mâinilor episcopului asupra celui care are să devină preot, punere a mâinilor neîntreruptă de la Sfinții Apostoli până în zilele noastre, punere a mâinilor care presupune o putere care lucrează în Biserică neîntrerupt. Această putere pe care o împărtășește Domnul în toate Tainele Bisericii: Botez, Spovedanie, Împărtășanie, Cununie, Maslu, dar îndeosebi în Taina Hirotoniei întru preot”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.9 ° C
19.6 °
17.8 °
47 %
4kmh
4 %
vin
19 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...