În perioada 14-21 august, la Dorohoi, va avea loc cea de a VII-a ediție a taberei de jurnalism „Ai noștri tineri”. Până acum, tabăra a fost organizată la Ipotești, Şoldănești și Vorona.
Anul acesta a fost ales municipiul Dorohoi, deoarece ediția este dedicată marelui muzician George Enescu, născut în zonă. Participanții și-au propus și pentru această ediție producții jurnalistice cu subiecte deosebite şi incitante, precum un documentar dintr-o perspectivă
inedită („altfel”) despre marele muzician, reportaje în locurile unde a activat acesta, dar şi la obiective ale urbei gazdă.
De asemenea, copiii și tinerii jurnaliști vor trăi bucuria de a înțelege ce presupune backstage-ul unor emisiuni de televiziune și radio, pe care ei le vor prezenta / realiza.
Totodată, în cadrul cursului intitulat „Jurnalism muzical”, inițiat anul trecut, tinerii vor participa la un studiu despre ecourile peste timp şi influența muzicii enesciene în varii genuri muzicale.
Studiul va fi publicat pe site-ul TopRomanesc.ro, o platformă dedicată muzicii românești, realizată cu sprijinul și susținerea omului de radio Titus Andrei. În tot acest demers, copiii și tinerii prezenți în tabără vor fi pregătiți de profesioniști din Televiziunea Română: Larisa Avram (producător TVR), Claudia Nicolau (actriță și producător TVR), Alexandra Cuza
(realizator Radio Top Suceava), Doru Ionescu (jurnalist TVR) și Bogdan Sterpu (editor video TVR).
Tot în această perioadă, vor fi organizate și două ateliere cu teme de actualitate, susținute de jurnalistul Cătălin Moraru („Monitorul de Botoşani”) și ziarista Roxana Aiacoboaei ( știribotosani.ro ): „Cum ne ferim de FakeNews?”, respectiv „Jurnalism
narativ”.
Tabăra de jurnalism„Ai noștri tineri” este sprijinită, ca partener media, pe lângă cele două publicații, și de DorohoiNews.ro. Mai mulți tineri din redacția dorohoiană se vor alătura participanților taberei pentru training-urile oferite. Organizatorul evenimentului este Asociația Buzzmedia.