Ziua de 3 august 2023 a constituit un prilej de întâlnire pentru copiii aflați în Şcoala de Vară „Vacanţă cu folos, ca să cresc frumos” – Copilărie în siguranţă, organizată de Liceul Demostene Botez Truşeşti, cu poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoşani, fiind abordate mai multe teme de interes : prevenirea delincvenţei juvenile, a criminalităţii cibernetice, a dispariţiilor copiilor şi a discriminării.
Astfel, 35 de copii, cu vârste cuprinse între 8 şi 15 ani au primit informaţii privind siguranţa personală acasă, pe stradă şi în locurile de agrement. Întâlnirile poliţiştilor cu copiii au avut un caracter interactiv, în cadrul cărora copiii au primit sfaturi cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte atunci când sunt singuri acasă, precum şi cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia atunci când siguranţa le este pusă în primejdie.
De asemenea, polițiștii au atras atenția copiilor și tinerilor asupra consecințelor la care se expun printr-o utilizare neadecvată a internetului, în caz contrar, putând deveni foarte ușor victime ale acestui mediu.
Cu acest prilej au fost oferite date şi exemple concrete de situaţii în care minorii pot răspunde penal şi care sunt consecinţele unor astfel de fapte pentru aceştia.