Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au descins joi (n.r. – 3 august a.c.) la locuința unui tânăr, de 19 ani, din comuna Curtești, bănuit că l-a jefuit pe un alt tânăr pe o alee din municipiul Botoșani. Prada a fost de 200 de lei, însă tânărul a fost ridicat de polițiști și acum a fost arestat preventiv.
„Din cercetări, a reieșit faptul că, la data de 23 iulie a.c., în timp ce se deplasa pe o alee din municipiul Botoșani, împreună cu victima, un tânăr de 23 de ani, l-ar fi lovit pe acesta din urmă, în zona capului, provocându-i leziuni fizice, împrejurare în care i-ar fi sutras din portofelul pe care îl avea asupra sa, 200 de lei.
La data de 3 august a.c., polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, prilej cu care au fost identificate mai multe bunuri care prezintă înteres în cauză. Totodată, tânărul bănuit de comiterea faptei a fost condus la sediul poliției, cu mandat de aducere, ulterior, față de acesta fiind emisă ordonanță de reținere. În aceeași zi, a fost prezentat în fața instanței de judecată, care a dipus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile”, a arătat Delia Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie.