spot_img
marți, aprilie 15, 2025
AcasăLocal BTPrichindei învățați cum pot evita situațiile periculoase. Pompierii le-au fost alături

Prichindei învățați cum pot evita situațiile periculoase. Pompierii le-au fost alături

Nerăbdători și dornici să învețe lucruri noi. Așa i-au așteptat pe pompieri, azi dimineață, copiii înscriși la Tabăra din pridvorul satului, organizată de Parohia “Schimbarea la Față” din Boscoteni.

Cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență le-au vorbit, pe înțelesul lor, despre lucrurile pe care nu trebuie să le facă pentru că sunt periculoase și le-au dat sfaturi despre cum își pot petrece timpul liber în vacanță aflând informații care le vor fi de folos, în viitor.

Mirabela Boca, voluntar în cadrul programului național “Salvator din Pasiune”, i-a învățat cum să execute corect manevrele de acordare a primului ajutor.

Pirotehnicienii le-au prezentat cele mai frecvente elemente de muniție, rămase neexplodate din timpul celor două conflicte armate, care sunt descoperite pe raza județului Botoșani, autospeciala pirotehnică, aparatura și echipamentele cu care intervin în astfel de situații. Totodată, le-au vorbit despre cum trebuie să se comporte în cazul în care descoperă muniție.

Copiii au aflat și în ce situații pompierii intervin cu autospecialele de stingere cu apă și spumă și descarcerare, dar și cum se folosește fiecare accesoriu.

Materiale informative oferite de pompieri

Pe rând, au probat echipamentele de protecție folisite de salvatori pe timpul misiunilor și au testat presiunea furtunelor ca și cum ar fi stins un incendiu imaginar.

Pe timpul acestei acțiuni, pompierii au oferit materiale de informare preventivă din cadrul campaniilor naționale „R.I.S.C – Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale” “Nu tremur la cutremur”și „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, cu următoarele recomandări:

▪️nu folosiți instalațiile electrice sau de gaze cu improvizații sau defecțiuni;

▪️nu suprasolicitați instalația electrică prin folosirea simultană a mai multor aparate de mare putere;

▪️nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate și nu înlocuiți cu liță fuzibilul calibrat de producător;

▪️nu lăsați copiii nesupravegheați cu aparate electrice în funcțiune sau în camere în care prizele nu sunt prevăzute cu accesorii de protecție pentru copii;

▪️verificați etanșeitatea conductelor de gaze doar cu emulsie de apă și săpun. Este interzisă utilizarea flăcării pentru a face acest lucru;

▪️la aprinderea focului respectați principiul „gaz pe flacără”. Întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul de gaze naturale;

▪️asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără deschisă, alimentate cu gaze naturale;

▪️asigurați instalarea detectoarelor de incendiu în locuințe și testați-le periodic;

▪️instalați detectoare de gaze naturale pentru a putea depista scăpările accidentale de gaze;

▪️achiziționați un stingător de incendiu pentru locuința dumneavoastră.

Activitatea s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între Arhiepiscopia Iasilor și ISU Botoșani, la solicitarea Primăriei comunei Frumușica.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
7.4 ° C
10.6 °
7.2 °
72 %
3.6kmh
100 %
mar
17 °
mie
21 °
J
22 °
vin
22 °
S
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă totul e întors pe dos, de ce-ar rămâne poezia altfel.

EDITORIAL

Se vorbește din ce în ce mai mult despre reforma educației și este firesc să fie așa în condițiile în care e tot mai...

EPIGRAMA ZILEI

Ieri se șoptea pe la Don: "Davai ceas, davai palton!" Azi se strigă-n gura mare: "Give me so, pământuri rare!" - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...