miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocal BTDoliu în cultura botoşăneană

Doliu în cultura botoşăneană

Cultura botoşăneană este în doliu după ce publicistul George Cușnarencu, redactorul șef al publicației „Magazin”, a trecut la cele veşnice. Născut în luna ianuarie 1951, acesta avea 72 de ani. George Cușnarencu a fost autorul mai multor volume de proză și de povestiri scurte.

Anunțul cu privire la decesul acestuia a fost făcut de un alt scriitor român, Nicolae Iliescu. Iliescu i-a fost bun prieten și a postat ieri după amiază un scurt mesaj pe pagina sa de facebook, ,,A amuțit pe vecie glasul prietenului meu bun, George Cusnarencu, al cu care vânam lei! Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze cu drepții!”.

George Cușnarencu s-a născut în 1951 la Dorohoi, în județul Botoșani. El a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București, în anul 1977. Ca student a frecventat cenaclul „Junimea” care funcționa în cadrul Facultății de Limba și Literatura Română sub conducerea profesorului și criticului Ovid S. Crohmălniceanu.

Cușnarencu a debutat, cu un volum de proză scurtă, „Tratat de apărare permanentă”, în anul 1983. De-a lungul vremii a publicat mai multe romane, respectiv: „Tangoul memoriei”(1988), „Dodecaedru” (1991), „Ultimul Isus, magnificul” (1995), „Călătoria Luceafărului” (1997), „Requiem” (1998), „Trandafirul Tăcerii Depline” (1999), „Saptamana Patimilor” (2001), „Piata Aristotel” (2001), „Colonia Penitenciară Oranj” (2001), potrivit Evz.ro.

Proza scurtă publicată de Cușnarencu

În acest context, George Cușnarencu a fost publicat și în antologia de proză scurtă „Desant 83” care a fost îngrijită de Ovid S. Crohmălniceanu. De asemenea, a mai publicat proză scurtă în mai multe volume de antologie, alături de alți scriitori din generația sa. Astfel, lucrările lui George Cușnarencu au apărut în volumele: „Proză umoristică românească”, editat în anul 1985, „Iubiri subversive (Cele mai bune povestiri din 1997)”, apărut în anul 1997 sau „Generația 80 în proza scurtă”, apărută la Editura Paralela 45, în anul 1998.

George Cușnarencu a fost prezent cu povestiri traduse în două antologii publicate la Moscova, în anii 1985 și 1987, dar și în culegerea de proză scrisă de autori din țările central și est-europene, Description of a Struggle, apărută la editura Picador, în 1994, la Londra, New York.

Ca scriitor, George Cușnarencu a primit premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România, în anul 1984, și premiul „Ion Creangă”, al Academiei Române, în anul 1993. Pe lângă acestea, el a mai primit, pentru proza sa, și alte premii literare ale unor reviste și asociații de scriitori.

Dumnezeu să-l odihnească!

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-3.3 ° C
-2.8 °
-3.3 °
92 %
1.8kmh
17 %
mie
6 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °
D
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...