spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocal BTProiect cu finanțare europeană pentru școlile speciale, finalizat de CJ

Proiect cu finanțare europeană pentru școlile speciale, finalizat de CJ

Consiliul Județean (CJ) Botoșani a finalizat un proiect cu finanțare europeană destinat sistemului educațional.

Este vorba de proiectul „Rețea educațională transfrontalieră între județul Botoșani (România) și Raionul Hliboca (Ucraina), prin care s-a urmărit realizarea unor investiții în infrastructura școlară aflată în administrarea Consiliului Județean. Astfel, au fost dotate cu echipamente noi și moderne două cabinete de terapii specifice, o sală de kinetoterapie și două ateliere de croitorie la Școala Profesională Specială „Sfântul Stelian”, în timp ce la Școala Profesională Specială „Ion Pillat” Dorohoi s-a amenajat un teren de sport mutifuncțional. Partenerul ucrainean din proiect a înființat și dotat, la Hliboca, un centru incluziv pentru copii cu cerințe educaționale speciale.

Cele două autorități au obținut o finanțare europeană de 254.767 de euro. Din suma nerambursabilă atrasă, 154.442 de euro reprezintă contravaloarea investițiilor ce au fost realizate în cele două școli botoșănene. Pe lângă finanțarea transfrontalieră, Consiliul Județean Botoșani a avut un aport propriu de 25.314 euro pentru finanțarea cheltuielilor neeligibile.

În paralel, Consiliul Județean Botoșani va implementa două noi proiecte – dotarea celor două școli speciale și a Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională prin PNRR, precum și modernizarea, prin Compania Națională de Investiții. a Școlii Speciale „Sfântul Stelian” – a căror valoare se ridică la aproximativ 4,3 milioane de euro.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
19.4 ° C
19.6 °
18.3 °
56 %
2.2kmh
41 %
J
19 °
vin
21 °
S
19 °
D
20 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...