Familia unui botoşănean care a murit după ce a fost plimbat luni întregi printre spitale a avut parte de o nouă lovitură. Cererea prin care oamenii cereau despăgubiri a fost respinsă de instanţă. Asta deoarece fusese depusă cu cinci zile după expirarea termenului de prescripţie.
Potrivit Ziarul de Iaşi, calvarul familiei a început pe 17 februarie 2016, când P.H., în vârstă de 63 de ani, a fost internat la spitalul din Dorohoi, cu dureri greu de suportat. Cinci zile mai târziu, a fost transferat la spitalul Mavromati din Botoșani, în urma analizelor efectuate medicii apreciind că ar putea fi vorba de un cancer pancreatic.
Ca urmare, pacientul a fost transferat pe 1 martie la Spitalul „Sf. Spiridon”, unde investigațiile au confirmat diagnosticul prezumtiv. P.H. a fost operat pe 11 martie, de medicul Florin Grecu. După 36 de ore, a fost efectuată o nouă operație, constatându-se o hemoragie internă. Sexagenarul a fost externat pe 4 aprilie, cu mențiunea „vindecat chirurgical”. Același bilet de externare menționa însă existența unei supurații la nivelul plăgii operatorii, fiind necesară schimbarea zilnică a pansamentelor și lavaj cu antiseptice.
Pacient plimbat între Botoşani şi Iaşi
A doua zi bărbatul a fost internat din nou la spitalul Mavromati. Timp de două săptămâni, rana a fost spălată zilnic, analizele efectuate la Botoșani indicând o infecție cu Klebsiella Proteus, una dintre bacteriile întâlnite frecvent în spitale. Ulterior a fost externat, însă pe 27 aprilie a fost internat din nou la Dorohoi, pe 27 aprilie, în urma unor episoade de febră însoțite de frisoane și stări de rău.
A fost externat pe 4 mai, dar adus înapoi la spital după două zile, întrucât continua să se simtă rău. Pe 8 mai, a fost transferat iar la „Sf. Spiridon”, în grija aceluiași medic. Infecția cu Klebsiella a fost confirmată.
Familia dă vina pe spitalul din Iaşi
În plângerea depusă ulterior la Judecătorie, membrii familiei au precizat că medicul le-a spus că infecția fusese contractată chiar în spitalul ieșean. Pe 21 mai, P.H. a fost operat din nou, de două ori. Starea pacientului a continuat să se înrăutățească, ceea ce a impus o nouă operație, efectuată pe 23 mai. A cincea oară.
Infecția însă nu a putut fi stăvilită. Pe 7 iunie, pacientul a murit. Familia s-a adresat imediat Colegiului Medicilor. Cazul a fost analizat de Comisia de Jurisdicție Profesională din cadrul Colegiului, fără a fi stabilită o culpă. Trei ani mai târziu, pe 12 iunie 2019, familia s-a adresat instanței, chemând în judecată Spitalul „Sf. Spiridon” și pe chirurgul Florin Grecu și cerând despăgubiri materiale și morale de 200.000 de lei.
Spitalul dă vina pe medic
Potrivit Ziarul de Iaşi, dosarul a ajuns în analiza magistraților Judecătoriei ieșene. În fața lor, reprezentanții spitalului s-au spălat pe mâini, deoarece spitalul, ca simplă construcție administrativă, nu putea fi considerat răspunzător.
Întâmpinarea depusă de reprezentanții spitalului la dosar menționa existența în cazul lui P.H. a unei septicemii, pe lângă Klebsiella Proteus fiind identificate și alte bacterii, Escherichia fergusonii, Klebsiella pneumoniae, Enterococcus faecium, Pseudomonas aeruginosa și Clostridium difficile, asociate mediului intraspitalicesc. O traheobronșită punea capac.
Și medicul Florin Grecu a cerut respingerea plângerii, invocând în primul rând prescripția dreptului la acțiune. Conform legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, actele de malpraxis se prescriu în termen de trei ani „de la producerea prejudiciului”, dacă ele nu reprezintă infracțiuni, în care caz termenul de prescripție este cel corespunzător faptei respective. Medicul Florin Grecu nu fusese acuzat de comiterea niciunei infracțiuni, deci termenul de prescripție aplicabil era cel general, de trei ani.
Magistrații Judecătoriei au apreciat că prejudiciul menționat de lege era decesul pacientului, produs pe 7 iunie 2016. Ca urmare, el se împlinise pe 7 iunie 2019. Familia lui P.H. depusese acțiunea pe 12 iunie, cu cinci zile după împlinirea termenului de prescripție. Ca urmare, plângerea a fost respinsă. Sentința Judecătoriei nu este definitivă, ea putând fi contestată cu apel. Este însă puțin probabil ca excepția prescripției să poată fi răsturnată.