Ne aflăm la Roma, în luna decembrie a anului 62 î.Hr. În acele zile, se desfășura una dintre cele mai mari sărbători ale romanilor, cea dedicată „Bonei Dea” („Zeița cea Bună”), considerată protectoarea femeilor. Locul de desfășurare a acestei serbări era, întotdeauna, casa unui magistrat important, consul, pretor, questor sau cenzor. În decembrie 62 î. Hr., sărbătoarea era organizată în casa lui Iulius Cezar, personaj politic aflat în plină ascensiune, care cu un an înainte fusese ales Pontifex Maximus (Mare Preot). Pe durata serbării, casa respectivă era considerată sfântă, căpătând atributele unui veritabil templu, iar în tot acest timp erau îndepărtați din casă bărbații, animalele de sex bărbătesc și chiar statuile ce lăsau să se vadă semnele virilității. Nu se știe exact ce se întîmpla în timpul acestei sărbători, existând tot felul de zvonuri: ba că femeile ar fi executat dansuri obscene, ba că s-ar fi săvârșit falagogii (procesiuni în care era plimbat falusul, reprezentarea simbolică a membrului viril). Stăpâna casei, în momentul sărbătorii din acel an, era Pompeia, a doua soție a lui Cezar (se căsătoriseră în anul 67 î. Hr.) și nepoata, după mamă, a fostului dictator Sylla. Misterele dedicate zeiței Bona Dea, conduse de Pompeia și de Aurelia, soția, respectiv mama lui Cezar, erau în plină desfășurare, când o veste lovi ca un trăsnet: în casa lui Cezar fusese descoperit un bărbat deghizat în femeie, ceea ce era considerat un sacrilegiu provocând, prin urmare, un imens scandal. Scandalul era cu atât mai mare cu cât se considera că ceremoniile fuseseră profanate, prin intenția intrusului de a o seduce pe Pompeia, nimeni alta decât soția lui Pontifex Maximus, ceea ce era o ofensă directă la adresa zeiței Bona Dea. Bărbatul era un oarecare Publius Claudius Pulcher (Pulcher = cel Frumos), un aventurier ce descindea dintr-una dintre cele mai vechi și nobile familii romane. Îndrăgostit de Pompeia, soția lui Cezar (conform altor opinii, ținta sa ar fi fost una dintre sclavele Pompeiei), el a intrat în casă deghizat în cântăreață. Rătăcind prin marile încăperi ale casei, a fost surprins de către o servitoare a Aureliei și, încercând să fugă, se dă de gol prin mișcările sale masculine. Întrebat fiind cine este, Clodius bâigui un răspuns, dar vocea sa masculină o făcu pe servitoare să dea alarma. Toate matroanele din casă porniră în căutarea lui Clodius, care fu găsit în camera sclavei presupusă amantă a sa. Un proces fu intentat de îndată, în fața senatorilor romani, acuzatorul lui Clodius fiind marele orator și om politic Cicero care, deși căsătorit cu altă femeie, era îndrăgostit de sora lui Clodius. Deși dovezile vinovăției lui Clodius erau clare, Crassus, unul dintre cei mai bogați oameni ai Romei, din 60 î. Hr. membru al triumviratului, alături de Cezar și Pompei, îi obținu achitarea, prin mituirea în masă a juraților. Chiar dacă a negat că ar cunoaște evenimentele și în ciuda uriașei ofense ce-i fusese adusă, Cezar a repudiat-o pe soția sa, ceea ce în termenii actualului cod civil echivalează cu divorțul. Când senatorii l-au chemat pe Cezar să depună mărturie împotriva lui Clodius, acesta răspunse că nu are nimic de declarat. Apostrofat de Cicero, care i-a reproșat că își repudiase soția, Cezar a răspuns următoarele: „ – Mi-am repudiat soția nu pentru că o consideram vinovată, ci pentru că soția lui Cezar nu trebuie nici măcar bănuită!” Informația este furnizată de către scriitorul grec Plutarh, în lucrarea sa, „Viețile paralele”. Interpretarea pe care trebuie să o dăm cuvintelor rostite de Cezar este nu atât aceea că personalitățile și instituțiile trebuie să fie de neatins, chiar dacă sunt acuzate de ceva, cât mai curând că acestea trebuie să fie atât de ireproșabile încât nicio suspiciune să nu le poată păta. În caz contrar, instituțiile trebuie desființate, sau personalitățile destituite, chiar înainte de ase ști dacă suspiciunile care planează asupra lor sunt sau nu adevărate. Gândindu-ne la protagoniștii politicii românești postdecembriste nu putem să nu observăm cât de departe a fost și este comportamentul lor față de pilda oferită de Cezar, prin gestul și vorbele sale!
Zeița Bona Dea, despre care Ovidiu, în Ars amatoria, afirma că „îngrădește ochii bărbaților de la templul său, cu excepția celor cărora ea însăși le cere să vină acolo”
Scenă figurată a celor întâmplate de Bona Dea, în casa lui Cezar. În plan îndepărtat Clodius, descoperit de femeile furioase
Pompeia, fiica unui fost consul, Quintus Pompeius Rufus și a Corneliei, fiica dictatorului Lucius Cornelius Sylla, a fost a doua soție a lui Iulius Cezar
Prof. Dr. Daniel BOTEZATU
