Satul botoşănean Recea-Verbia este una dintre localităţile botoşănene cele mai încărcate de istorie.
„Siliștea-Verghia sau Verbia, loc, jud. Dorohoiu, pl. Coșula, pe coasta și șesul din dreapta râului Jijia, la hotarul despre Dimăcheni si Corlăteni, pe moșia Văculesti. Aici a fost din vechime un sat mare, numit Verghia sad Verbia, ce s’a nimicit cu totul în urma războaielor ce au avut loc pe această localitate”, consemnau autorii „Marelui Dicționar Geografic al României” la 1902 (Volumul V, București, p. 387).
De Verbia (astăzi – Recia-Verbia din județul Botoșani, comuna Dimăcheni) se leagă câteva războaie. Primul, probabil cel mai cunoscut, a rămas în istorie cu numele de „Bătălia de la Verbia” dintre Alexandru Lăpușneanu și Despot Vodă. În noiembrie 1561, Despot Vodă înaintă cu trupele sale până la satul Verbia, unde începu lupta pe 17 noiembrie. „În prima zi a intrat în acțiune numai artileria, iar la 18, toate trupele s-au angajat. Despot voind să treacă râul Jijia, dădu ordin la o parte din trupe să dea năvală, dar neizbutind, recurse la o stratagemă; se făcu a căuta, cu restul oștirii, un alt vad de trecere, decât acela unde era angajată lupta, ceeace determină pe Moldoveni să-și mute tunurile. Apoi acesta întorcându-se în grabă la vadul de unde adversarii își mutaseră artileria, reuși să treacă râul. Cu toată dârza opoziție a Moldovenilor și cu toate pagubele făcute năvălitorilor, călărimea dușmană risipi infanteria lui Alexandru Vodă. Boierii călări se risipiră și ei, de frica puștilor, ceea ce făcu pe țărani și pe Turci – puțini câți întovărășeau pe domn – să fugă în satul Verbia, unde fură omorâți de trupele biruitoare” (N.C. Bejenaru, „Politica externă a lui Alexandru Lăpușneanu”, Iași, 1935, p.104-105). După învingerea lui Alexandru Lăpușneanu în această luptă, Despot Vodă se instalează la Suceava ca domn al Moldovei.
O altă „luptă de la Verbia” a avut loc între Mihai Viteazul și Ieremia Movilă. Mihai Viteazul ar fi ocupat întreaga țară fără lupte, iar singurele ciocniri ar fi avut loc la Verbia și Hotin. Aflând că Ieremia Movilă se retrăgea spre miză-noapte, Mihai Viteazul puse cavaleria pe urmele domnitorului moldovean. „Ieremia lăsându-și haiducii credincioși sub comanda polonului Gulski – care mai avea încă 1.070 de călăreți poloni – fugi spre Hotin.
Aici la Verbia, în ziua de 16 sau 17/27 mai 1600, Gulski fu obligat să dea o scurtă luptă pentru haiducii săi moldoveni care pieriră aproape până la unul. Peste osemintele credincioșilor săi, ridică Ieremia Movilă mai târziu niște movile spre veșnică amintire” (A.I. Gonța, „Campania lui Mihai Viteazul” în Moldova, în: „Studii. Revistă de istorie”, anul XIII, 1960, nr. 4, p. 152-153).
Deși localitatea Verbia nu mai era, în acel an, proprietatea Movileștilor, aceasta, în perioade diferite, a fost legată de numele lor.
Pe 5 martie 1487 (6995), în cetatea de scaun a Sucevei, Ștefan Voievod îi întărea lui Ivanco Bârlici, „adevărată slugă”, care îl slujise „drept și credincios”, și surorii acestuia, Anușca, „dreapta lui ocină, satele anume: Bârgăianii, pe Moldova, și Verbiia, pe Jijia, partea lui, și Corlătenii”, „din toate părțile pe vechiul hotar, pe unde au folosit din veac” („Documenta RomaniaeHistorica. A. Moldova”, Volumul III (1487-1504), București, 1980, p. 9). În această „carte”, pe care Ștefan cel Mare o poruncea „credinciosului (său) jupân, Tăutul logofăt, să scrie și să atârne pecetea”, figurează câteva nume care apar, în timp, în istoria Verbiei, printre care: panul Hudici și panul Șandru. Aceștia erau cumnați, panul Hudici fiind Iațco Hudici, străbunul lui Ieremia și Gheorghe Movilă. Șandru, sau Alexandru Tolocico, era proprietarul Șendricenilor (care a dat și numele localității de lângă Dorohoi), care deținea o altă parte din Verbia.
În 1519 (7027), Ștefăniță Voievod îi întărește această din urmă parte a Verbiei lui Dragotă Săcuianul, ceașnic, care a cumpărat-o „de la copiii lui Tolocico, nepoții lui Vlad, și cu privilegiul bunului lor, Vlad, ce el a avut – scrie în uric – de la străbunul nostru, Alexandru Voievod”. Și hotarul acestei părți se stabilește „după hotarul cel vechiu, pe unde din veac au trăit”. Sub Alexandru cel Bun, această parte era, prin urmare, a lui Vlad Tolocico. Boierul Dragotă Săcuianul „a fost tăiat de Ștefăniță Voievod, în Roman, în 7 septemvrie 1523” („Documente moldovenești de la Ștefăniță Voievod” (1517-1527), Iași, 1943, p. 130-133).
În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, satul intră în proprietatea Movileștilor, nepoții lui Iațco Hudici. Aprodul Dumitru, fiul lui Vascan Movilă (fratele lui Ion Movilă), vinde „Verbia pe Jejia și cu heleșteu și cu moară (…) unui călugăr cu numele Avramie, dela mănăstirea Voronețului”. Verișorii acestuia, fiii logofătului Ion Movilă, Ieremia și Simeon (viitori domnitori), Toader, Gheorghe, Greaca și Șcheauca, se plâng, pe la 1583, domnitorului împotriva aprodului Dumitru, care făcuse vânzarea fără știrea lor. Unul dintre frați, Gheorghe, care era pe atunci episcop de Rădăuți, restituie călugărilor de la Voroneț 35000 de aștri – cât era trecut în uricul de vânzare – din banii proprii. Răscumpărând satul, episcopul îl dă „cu iaz și cu mori, întru lauda lui Dumnezeu și pentru întărirea sfintelor dumnezeiești biserici și pentru mântuirea sufletească și sănătatea trupească și pentru pomenirea părinților săi”, mănăstirii Sucevița („Documente privind istoria României. Veacul XVI. A. Moldova”. Vol. III (1571-1590), București, 1951, p. 192).
Fiul Șcheaucăi Movilă și al hatmanului Melentie Balica, Isac Balica, care stăpânea o parte de ocină din satul Volcineț, cumpărată de la Năstaca Joroie, schimbă partea din Volcineț cu Verbia, satul intrând din nou în stăpânirea Movileștilor, însă pentru scurt timp („Documenta Romaniae Historica. A. Moldova”, Volumul XVIII (1623-1625), București, 2006, p. 419). În 1623, Ștefan Tomșa îi convoacă pe episcopul de Huși, Pavel, mitropolitul Anastasie Crâmca, Anatasie al Romanului, Evloghie al Rădăuților în chestiunea „revoltantului Hatman Balica ce cu nedreptulusilu însușise prin răpire de la Monastirea Sucevița” satul Verbia („Cronica Hușilor și a Episcopiei”, scrisă de Melchisedek, București, 1869, p. 108). Ispisocul de pe timpul lui Ștefan Tomșa spune: „Și s-au sculat Balica hatmanul ș-au făcut mare împresurare sfintii mănăstiri, și l-au luat lui de la sfânta mănăstire în puterea sea, și l-au lipit cătră satul său Căcăcenii (Dimăchenii de azi – N.N.); ce după aceea l-au perdutu pre însul, întru viclenia lui, când s-au rădicatu-se cu multă mulțime de oaste la dînsa asupra domniei mele și asupra cinstitului împărat, cu Constantin vodă, ș-au făcut mare războiu pe apa Jijiei, și milostivul Dumnedzeu i-au dat pre dânșii subt sabia domniei mele”.
Ştefan Tomșa, dă din nou mănăstirii Sucevița satul Verbia întru pomenirea sa și a neamului său („Documenta Romaniae Historica. A. Moldova”, Volumul XVIII, p. 153). Hatmanul Balica, Chiriță Postelnicul și Miron Stolnicul, care îl însoțiseră pe Constantin Movilă, fuseseră prinși de Ștefan Tomșa, după bătălia de la Cornul lui Sas, la apa Jijiei, din 19 iulie 1612, și omorâți (N.C.Bejenariu, Ștefan Tomșa II (1611-1616; 1621-1623) și rivalitatea turco-polonă pentru Moldova, Iași, 1926, p. 25). „Oasele lor dzac și astăzi – scria în ispisocul de la 1626 – pe câmp întru pomenirea vecinică a să se mărturisească”.
Alte oase poate mai zac sub movilele de lângă Recia-Verbia din comuna Dimăcheni. Sau, poate, au zăcut, căci mormintele-movile ridicate de Ieremia Movilă „spre veșnică amintire” au fost – se poate spune – profanate (de căutătorii de comori?), fiind secționate cu utilaje ce țin de alt secol de oameni cu alte mentalități și cu alte amintiri.
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
