Numărul persoanelor care primesc ajutor social la nivelul județului Botoșani este într-o ușoară creștere. Potrivit Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, în luna iunie 2023 au fost acordate ajutoare pentru 3.044 de beneficiari, cu 15 beneficiari mai mult decât în luna mai, când au fost 3029.
Comparativ cu lunile iunie, respectiv mai ale anului trecut, se observă că numărul beneficiarilor este în creștere. Astfel, în luna mai 2022, AJPIS Botoșani a efectuat plata ajutorului social pentru 2704 beneficiari, iar în luna iunie 2022 a fost efectuată plata pentru 2730 de botoșăneni.
Cât despre suma totală plătită, în luna iunie 2023, AJPIS Botoșani a plătit 851.092 de lei pentru cei 3029 de beneficiari. Drepturile se stabilesc în funcție de numărul membrilor din familie, de la 170 de lei pentru o singură persoană și până la 631 de lei pentru familiile cu 5 persoane.
Doar câteva zeci de dosare suspendate
În ceea ce privește suspendarea dosarelor de ajutor social, în iunie 2023, AJPIS Botoșani a suspendat plata ajutorului social pentru un număr de 42 beneficiari.
Principalele motive care au condus la suspendarea drepturilor au fost ,,beneficiarii nu prezintă adeverinţa eliberată de agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă; refuză nejustificat efectuarea acţiunilor sau lucrărilor de interes local prevăzute de legislație; depășesc veniturile pentru care se acordă ajutorul social”, a precizat Sebastian Tocariu, director executiv al AJPIS Botoșani.
Criterii de acordare sau neacordare a ajutorului social
Ajutorul social se acordă familiilor și persoanelor singure, cetățeni români sau străini, precum și persoanelor fără locuință aflate în situație de nevoie. Se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, însoţite de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererii de către membrii acesteia.
Cuantumul lunar al Venitului Minim Garantat (VMG) este stabilit prin raportare la indicatorul social de referință ISR a cărui valoare este stabilită prin lege la 598 de lei. Cuantumul ajutorului social se stabilește ca diferență între nivelurile menționate mai sus și venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.
Cererea și declarația pe propria răspundere, precum și celelalte acte doveditoare privind
componența familiei si veniturile realizate, se înregistrează la primaria localității în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința titularul. Pentru soluționarea cererii privind acordarea ajutorului social, se va afectua ancheta socială la domiciliul sau, după caz la resedința solicitantului, ori la locul desemnat de solicitant în cazul celor fără locuință.
,,Acordarea sau, dupa caz, neacordarea dreptului la ajutor social se face prin dispoziția scrisă a primarului, iar dreptul la ajutorul social se acordă începând cu luna următoare înregistrării cererii. În vederea urmăririi respectării condițiilor de acordare a dreptului la ajutorul social, se efectuează anchete sociale la un interval de 3 luni sau ori de câte ori este nevoie”, a mai adăugat Sebastian Tocariu.
În urmă cu peste zece ani erau 7.000 de beneficiari
Numărul beneficiarilor de venit minim garantat este cu mult mai mic comparativ cu cel din urmă cu zece ani. Până în 2009 ajutorul social s-a plătit direct de primării. În ianuarie 2010, când AJPIS Botoșani a preluat plățile, a plătit peste 7.000 de dosare, pentru decembrie 2009. Tot în ianuarie 2010 primăriile botoșănene au transmis la AJPIS toate dosarele pe care le aveau în plată. Instituția județeană a primit doar însă doar 5.000 de dosare, dovadă că 2.000 de dosare fuseseră aprobate din rațiuni electorale.