Botoșănenii continuă să fie puși pe ultimul plan atunci când vine vorba de sănătate. Deși autoritățile s-au bătut cu pumnul în piept în urmă cu mai bine de jumătate de an cu construirea unui heliport, cazurile care necesită transport aerian noaptea continuă să fie duse pe Aeroportul Suceava.
Cel mai recent caz a avut loc chiar acum câteva zile. O bătrână de 84 de ani, din Dorohoi, a fost diagnosticată cu o afecțiune gravă cardiacă. Era urgent să ajungă la Iași, transferul pe calea aerului fiind cea mai bună opțiune. A fost chemat elicopterul SMURD, însă, la fel ca în luna mai, când un dorohoian de 66 de ani a fost trimis pe calea aerului de la Suceava noaptea, acesta a zburat la Aeroportul Salcea, unde bătrâna a fost dusă cu o ambulanță.
Asta deși, teoretic, la Botoșani există un heliport perfect funcțional. Cel puțin așa susțin șefii județului, care au și prezentat cu fast heliportul în luna decembrie 2022, ca fiind un obiectiv realizat.
Heliport considerat nesigur de către piloți
Realitatea îi bate din nou, însă, ca în multe alte situații. Deși finalizat, heliportul zace nefolosit și se pare că nici nu se va schimba mare lucru în curând. Motivul este unul halucinant. Locul în care a fost realizat heliportul este unul considerat nesigur de către piloții SMURD.
Drept dovadă a faptului că heliportul este considerat încă nesigur, a fost și decizia piloților SMURD de a nu mai ateriza aici după ce au făcut o încercare în luna mai.
Astfel, în dimineaţa zilei de 24 mai piloţii au aterizat pe heliportul inaugurat în 22 decembrie. Spre seara aceleiași zile, însă, la ora 20:00, când practic era chiar indicat să se aterizeze pe heliport, piloții au preferat să aterizeze pe terenul de fotbal al UM 01189. Atunci un bărbat de 55 de ani, cu infarct miocardic acut a fost preluat și transportat la Iași. Deși se îngâna ziua cu seara, pilotul de pe elicopter a fost de acord să vină să preia pacientul grav. Însă cu condiția să nu aterizeze pe heliport, pentru că nu se simțea în siguranță să facă acest lucru, mai ales spre seară. A preferat să aterizeze în marginea orașului, pe un loc deja cunoscut. Ulterior a decolat spre Iași când deja se înnopta. Avea însă avantajul că la Iaşi are un loc de aterizare amenajat şi pentru zboruri de noapte.
Piloţii spun că nu au loc de manevră
Motivul prezentat atunci celor de la ISU și SJA a fost faptul că modul în care a fost construit heliportul nu prezintă siguranță. Mai exact, o serie de panouri fonoabsorbante, puse în zona caselor din apropiere. Acestea ar fi prea aproape de palele elicopterului și nu este aproape deloc loc de manevră. Mai mult, de la curenții creați de elice, pare că există tot timpul riscul ca acestea să se desprindă. Astfel, deși dimineața s-a aterizat pe heliport, în seara aceleiași zile a fost preferat terenul UM 01189. Și așa a continuat și până ieri.
Norocul botoșăneanul a fost, la acel moment, profesionalismul pilotului, care a putut ateriza, la limită, spre înserare, dar și a coordonatorilor din dispeceratul SJA. Aceştia au avut inspirația de a solicita imediat elicopterul cum a apărut cazul,
Cei care operează heliportul, Inspectoratul General de Aviație (IGAv), ridică din umeri. Reprezentanții instituției spun că heliportul este în perioada de obținere a certificării și autorizarea aeronautică. Astfel, nu există nicio problemă, deocamdată, deşi au trecut şapte luni. Între timp, în acest an elicopterul SMURD a aterizat la Botoșani de 40 de ori. Doar o singură dată pe heliport.
Heliport finalizat de mai bine de jumătate de an, dar elicopterul SMURD aterizează pe câmp
Heliportul din Botoşani este gata din luna decembrie a anului trecut. Autorităţile judeţene au anunţat cu fast că lucrarea de peste 1,5 milioane de lei a fost finalizată. De atunci, însă, nu s-a mai întâmplat nimic. Potrivit calendarului avansat la începutul lucrărilor, heliportul ar fi trebuit evaluat, certificat şi autorizat de Autoritatea Aeronautică Civilă.
Proiectul heliportului la Botoşani a demarat în iunie 2019. La patru ani distanţă pacienţii în stare gravă sunt în continuare transportaţi noaptea pe aeroportul din Salcea. Abia de acolo sunt preluaţi de aeronava medicală.
Heliportul de la Botoșani a fost finalizat în decembrie. O echipă de la Inspectoratul General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în prezența reprezentanților proiectantului, a antreprenorilor care au efectuat lucrările, a dirigintelui de șantier au demarat procesul de recepție a heliportului încă de atunci. După finalizarea procesului de recepție, a demarat procesul de evaluare, autorizare și certificare a heliportului de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Acest proces ar trebui să se încheie prin realizarea manualului heliportului. Aici s-au și blocat lucrurile. Valoarea totală a lucrărilor de construcții montaj, cu tot cu TVA, a depășit 1,5 milioane de lei.
Proiect finanţat din bani europeni
Proiectul SMURD-2, care cuprinde și realizarea heliportului de la Botoșani, a fost finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI), prin Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, Prioritatea 4.2. — Sprijin pentru activități comune în vederea prevenirii dezastrelor naturale și antropice, precum și acțiuni comune în timpul situațiilor de urgență în zona transfrontalieră dintre România și Republica Moldova.
În România, heliporturile sunt prevăzute pentru municipiile Botoșani, Iași și Galați, iar în Republica Moldova pentru Chișinău – două și câte unul la Bălți și Cahul.
Heliport în proces de certificare
Întrebaţi de ce heliportul de la Botoşani nu este folosit, reprezentanţii Inspectoratului General de Aviaţie au transmis că, în prezent, acesta se află în procedură de certificare.
Astfel, potrivit legii, administratorul aerodromului sau al instituţiei care are în administrare un aerodrom nou este obligat ca, în termen de 90 de zile de la recepţia la terminarea lucrărilor, finalizată cu admiterea acesteia, să iniţieze procesul de certificare.
„Durata procesului de certificare, conform art.6 din Normele privind certificarea aerodromurilor pe care se desfăşoară activităţi aeronautice militare, este de maximum 240 de zile, începând cu data depunerii cererii de certificare la sediul autortății. La momentul emiterii prezentului răspuns, ne regăsim înăuntrul termenului menţionat anterior, sens pentru care nu se poate constata o întârziere prin darea în folosință a heliportului. În prezent, Inspectoratul General de Aviaţe colaborează cu specialist din cadrul Autorităţii Aeronautice Militare Naţonale în vederea obținerii certificării”, a transmis locotenent Eugen-Corneliu Fricosu, purtător de cuvânt al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.
Heliport folosit doar o dată, de ochii presei
Chiar și prima folosire pare a fi fost făcut doar de ochii presei. Asta deoarece, la nici 24 de ore după ce Monitorul a relatat despre cazul unui dorohoian trimis pe Aeroportul Suceava, autorităţile judeţene şi-au amintit că la Botoşani avem un heliport perfect funcţional.