spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăLocal BTPrimăria anunţă că va lua un credit pentru asfaltarea unor străzi

Primăria anunţă că va lua un credit pentru asfaltarea unor străzi

Primarul Cosmin Andrei a prezentat, într-o conferință susținută joi, stadiul de implementare a proiectului de asfaltare a cvartalelor din municipiu.

Potrivit edilului, Cvartalul 1, care cuprinde străzile Al. Humulești, Tunari, Ion Creangă, Al. Cel Bun, A. T. Laurian, Grăniceri, P. Maior, Furtunei, V. Conta, Baciului, se află într-un stadiu de execuție de peste 50%. Între timp, pentru Cvartalul 2, care cuprinde străzile Liliacului, Lalelelor, Verona, Zefirului, Caisului, Porumbelului, Ghiocei, Codrului, Al. Bradului, Simion Bărnuțiu și Austrului, câștigătorul licitației a fost deja desemnat.

Cu privire la Cvartalul 3, alcătuit din străzile 1 Mai, Libertății, Spătar Milescu, Pălmași, Mușat Vodă, Poporului, Cașin, Havuzului, Moara de Foc, Eroilor și Vulturului, se află în etapa de analiză la departamentul de achiziții. Primarul a explicat că planul de asfaltare pentru această zonă va fi susținut de contractarea unui credit, iar în prezent se desfășoară o licitație cu clauze subsecvente pentru selectarea constructorului.

„Din estimările noastre, va ajunge la valoarea de 95 de milioane de lei, această suma nu presupune doar asfaltarea acestor străzi, mai avem și alte investiții la care trebuie să asigurăm cofinanțarea. Am cumulat toate nevoile Primăriei municipiului Botoșani pentru a nu putea afecta proiectele care sunt în desfășurare și pentru a asigura cofinanțarea”, a declarat Cosmin Andrei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
11.6 °
8.9 °
82 %
4.9kmh
90 %
mie
23 °
J
21 °
vin
21 °
S
19 °
D
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă totul e întors pe dos, de ce-ar rămâne poezia altfel.

EDITORIAL

Se vorbește din ce în ce mai mult despre reforma educației și este firesc să fie așa în condițiile în care e tot mai...

EPIGRAMA ZILEI

Ieri se șoptea pe la Don: "Davai ceas, davai palton!" Azi se strigă-n gura mare: "Give me so, pământuri rare!" - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...