În această vară, polițiștii Biroului Siguranța Școlară desfășoară la nivelul județului, Campania inițiată de către Poliția Română pentru prevenirea cyberbullyingului, de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește infracțiunea de violarea vieții private.
Astfel, pe 25 și 26 iulie polițiștii de siguranță școlară au desfășurat acțiuni preventive în scopul creșterii gradului de conștientizare a riscurilor și consecințelor asociate fenomenului de cyberbullying și a infracțiunii de violare a vieții private.
Polițiștii s-au întâlnit cu copiii participanți la activități extrașcolare în tabere organizate de Crucea Roșie Română – filiala Botoșani în comuna Mihai Eminescu și respectiv Parohia ”Acoperământul Maicii Domnului” Doina în comuna Răuseni.
Au fost purtate discuții despre formele pe care le poate îmbrăca cyberbullyingul (”gossip”, ”exclusion”, ”harassment”, ”comments”, etc..), cât și despre consecințele adoptării unui asemenea comportament în mediul online, respectiv modul de a evita victimizarea prin aceste manifestări.
În mod deosebit, toate întâlnirile focusează încurajarea dialogului, în vederea identificării problemelor cu care se confruntă copiii/tinerii în mediul on-line (platformele de socializare sau mesagerie). La finalul activităților, în scopul evaluării permanente a modului de abordare activităților preventive, copiii prezenți au completat chestionare de feedback.