Expresia nu prea este folosită în limba română, motiv pentru care puțini concetățeni o cunosc și o utilizează în cunoștință de cauză. A fost consemnată pentru prima dată într-un citat latin care i-a asigurat posteritatea: „Arx Tarpeia Capitoli proxima” („Stânca Tarpeiană este lângă Capitoliu”, sau „nu este departe de la Capitoliu până la Stânca Tarpeiană”) și are înțelesul că după faimă, sau onoruri, uitarea poate veni repede, de la extaz și măreție sunt foarte aproape agonia și decăderea. În planul politicii noastre dâmbovițene, poate cel mai ilustrativ exemplu al acestei expresii este pățania lui Mircea Geoană, care jubila în seara duminicii de 6 decembrie 2009, crezând că a câștigat turul doi al alegerilor prezidențiale, în fața lui Traian Băsescu. Câteva ore mai târziu, Geoană și „Mihaela, dragostea mea!” aveau să se confrunte cu adevărul crud: alegerile fuseseră pierdute. Cunoscătorii și mai puțin cunoscătorii istoriei romane au auzit, fără îndoială, despre frații gemeni Romulus și Remus, care au construit cetatea Romei pe cele șapte coline. Pe cea mai mică dintre ele, Capitoliul, a fost ridicat un templu consacrat principalelor zeități romane, Jupiter, Junona și Minerva, colina devenind, astfel, locul reprezentativ al antichității romane, simbol al puterii și onoarei poporului roman. Astfel, după o mare victorie, recompensa supremă votată de Senat pentru generalul învingător era permisiunea ca, în cadrul ceremoniilor, acesta să defileze, în carul său de luptă, de pe Câmpul lui Marte până la Templul lui Jupiter, din vârful Capitoliului. Dar pe vârful sudic al colinei, la mică distanță de templu, se afla o stâncă, numită Stânca Tarpeiană, cu vedere la Forul roman, iar de pe această stâncă erau aruncați, în prăpastia adâncă de circa 25 de m, condamnații la moarte, cu precădere criminalii, cei vinovați de mărturie mincinoasă sau de înaltă trădare. Numele stâncii vine de la Tarpeia, fiica lui Sempronius Tarpeius, guvernator al cetății în timpul domniei lui Romulus (753-716 î.Hr.). După ce romanii le răpiseră pe fiicele și surorile bărbaților tribului învecinat al sabinilor, eveniment cunoscut în istorie drept „răpirea sabinelor”, regele sabin Titus Tatius îi atacă pe romani, pentru a le elibera pe femei. Îndrăgostită de Tatius, Tarpeia le deschide sabinilor porțile cetății, iar la sfârșitul bătăliei solicită recompensa promisă pentru actul său de trădare, anume ceea ce purtau sabinii pe brațul stâng (brățările de aur). Sabinii i-au făcut pe plac, dar au acoperit-o și cu scuturile pe care, de asemenea, le purtau tot pe brațul stâng, iar sub greutatea acestora Tarpeia moare strivită. Inițial, numele Tarpeia a fost dat întregii coline capitoline, fiind apoi rezervat doar celei mai cunoscute dintre stâncile sale, în care se spune că a fost îngropată și Tarpeia. În jurul anilor 500 î.Hr., dar înainte de 509 î. Hr., ulrimul rege al Romei, Tarquinius Superbus, a nivelat vârful colinei, înlăturând de acolo templele sabinilor și construind Templul lui Jupiter Capitolinus, dar păstrând Stânca Tarpeiană, folosită ca loc de execuții până în timpul dictatorului Sylla (începutul sec. I î. Hr.), care le interzice. Una dintre cele mai cunoscute personalități ale istoriei romane care și-a găsit sfârșitul prin aruncare de pe această stâncă este Marcus Manlius Capitolinus, ales consul în 392 î. Hr. Măreția și decăderea sa sunt legate de una dintre cele mai mitologizate secvențe ale istoriei romane, asediul cetății de către trupele galilor, în anul 390 î. Hr. În condițiile în care o bună parte a Romei căzuse sub stăpânirea galilor conduși de Brennus, Manlius continua să reziste, cu o garnizoană mică, în vârful colinei. Într-o noapte, când galii au încercat să cucerească și această ultimă redută, Manlius a fost trezit de gâgâitul gâștelor sacre din Templul Junonei și dând alarma a reușit să provoace alungarea asediatorilor și eliberarea cetății. Pentru aceasta, locuitorii și Senatul Romei l-au acoperit cu toate onorurile posibile. În scurt timp, susținând cauza plebeilor, pe care războiul cu galii îi sărăciseră, Manlius a fost acuzat că dorește revenirea la regalitate și condamnat la moarte de către același Senat, în 385 î. Hr., fiind aruncat de pe Stânca Tarpeiană. Unul dintre cei care au folosit expresia ce dă titlul acesui articol este contele Mirabeau, unul dintre liderii iacobinilor și ai revoluției franceze din 1989, care rememora faptul la doar cîteva zile după ce mulțimea parizienilor îl purtase pe brațe, aceeași mulțime îl considera trădător. „Nu am avut nevoie de această lecție pentru a ști că nu este distanță mare de la Capitoliu până la Stânca Tarpeiană”.
Templul lui Jupiter pe Capitoliu, în epoca republicană (ilustrație din sec. XIX)
Treziți de țipetele gâștelor sacre, romanii conduși de Manlius reușesc să respingă atacul galilor. Cu toate acestea, Manlius va fi arucat de pe Stânca Tarpeiană, câțiva ani mai târziu
Stânca Tarpeiană văzută pe Google Street View. Foto: Google Maps
Prof. Fr. Daniel BOTEZATU