Peste 130 de profesori debutanți din județul Botoșani au susținut, miercuri, proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) la examen s-au înscris inițial 160 de candidați, dar 14 nu s-au mai prezentat la proba scrisă, iar alți 7 s-au retras voluntar în timpul evaluării.
„Au fost transmise spre evaluare 139 de lucrări. Nu au fost cazuri de eliminare din examen”, a precizat IȘJ Botoșani.
WNota pentru promovarea examenului trebuie să fie de cel puțin 8. Prin definitivare, profesorii dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar și pot începe susținerea gradelor didactice.
Cadrele didactice care nu promovează examenul pot fi angajate în învățământul de stat numai pe perioadă determinată.
Rezultatele vor fi afișate pe data de 25 iulie 2023.