luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTCopil în comă după ce a băut o substanţă toxică

Copil în comă după ce a băut o substanţă toxică

Un copil în vârstă de doar 15 ani, din Mihăileni, judeţul Botoşani, a fost la un pas de o tragedie după un incident petrecut la o stână. Băiatul a băut din greşeală o substanţă toxică.

Incidentul a avut loc vineri, la o stână din satul Pârâul Negru, judeţul Botoșani. Potrivit mamei copilului, acesta a mers la stână deoarece avea o oaie acolo. La un moment dat, însă, i s-a făcut sete și a mers să bea apă. Din greşeală, însă, băiatul a luat dintr-un butoi o substanţă toxică şi a băut din ea.

La scurt timp, i s-a făcut rău și a intrat în comă, fiind preluat de echipajele medicale de la Rădăuți. O ambulanță de la Suceava a mers în întâmpinare și l-a preluat pe pacientul minor, pe care l-a dus la spital la Suceava. Pentru să starea se înrăutățea, copilul a fost dus la Iași. După trei zile de comă, băiatul a început să își revină, iar în prezent starea sa este bună.

Localnicii din zonă susțin că la stâna respectivă ajung foarte des mulți minori și că nimeni nu își asumă responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă acolo.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-0.5 ° C
-0.4 °
-1.7 °
73 %
7kmh
13 %
lun
4 °
mar
7 °
mie
6 °
J
6 °
vin
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru cei care uită cam repede prin ce-am trecut e necesară o excursie la gară.

EDITORIAL

Unul dintre subiectele dezbătute în cea mai recentă ședință a CL Botoșani a avut ca … „obiecte ale muncii”, două clădiri istorice, de patrimoniu,...

EPIGRAMA ZILEI

Când s-a întors din armată Nu a mai găsit-o fată; Azi, alt șoc l-a dărâmat: A găsit-o, dar ... băiat!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...