joi, aprilie 10, 2025
AcasăLocal BTTren cu botoşăneni implicat într-un accident cumplit. Doi adulţi şi doi copii...

Tren cu botoşăneni implicat într-un accident cumplit. Doi adulţi şi doi copii au murit pe loc (video)

Doi copii şi doi adulţi şi-au pierdut viaţa în urma unuia dintre cele mai grave accidente feroviare petrecute în acest an. 

Tragedia a avut loc duminică după-amiază, în comuna Orbeni, din judeţul Bacău. Trenul Suceava-Bucureşti, la care sunt atașate vagoane de la Botoșani, a lovit violent un autoturism. În maşină se aflau un bărbat de 34 de ani, o femeie de 31 de ani şi două fetiţe în vârstă de 7 şi respectiv 10 ani.

“Astăzi, în jurul orei 15.30, polițiștii băcăuani au fost sesizați prin 112, de către mecanicul de pe locomotiva trenului de persoane, Suceava-București, despre faptul că a intrat in coliziune cu un autoturism care nu ar fi oprit la trecerea la nivel cu cale ferată, prevăzută cu indicator. Din impact au rezultat 4 victime, 2 adulți și 2 copii. Polițiștii de la Serviciul Județean Transporturi Feroviare efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanţii IPJ Bacău.

La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ. Din nefericire, pentru persoanele aflate în autoturism nu s-a mai putut face nimic.

Potrivit reprezentanţilor CFR, mecanicul trenului IR 1754, implicat în accidentul rutier, va fi preluat de organele abilitate pentru probe de sânge. Astfel, trenul IR 1754, care circulă în relația Suceava – București Nord, va fi retras în halta Orbeni, unde va aștepta mecanic de schimb.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.8 ° C
3.8 °
3.6 °
80 %
2.9kmh
87 %
mie
4 °
J
3 °
vin
6 °
S
7 °
D
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce s-a uitat doamna galeș la candidatul PSD de primar și deja l-a pus DNA sub control judiciar.

EDITORIAL

Urmărind în urmă cu ceva timp meciul de fotbal dintre San Marino și România, gândurile m-au dus, fără să vreau, spre Rusia. Dar nu...

EPIGRAMA ZILEI

S-a mai spart azi o blocadă Din calea destinului: Nașul e avid să vadă Puța ... finului!  -Dumitru Monacu

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...