Este o expresie mai puțin folosită în limba română, dar menționată în dicționarele de specialitate, cu înțelesul de „muncă intelectuală minuțioasă și de lungă durată” (dexonline.ro), un demers lucrativ care necesită multă răbdare și aplicare. După cum unii dintre cititori au sesizat deja, expresia pleacă de la numele Benedict, mai precis de la Sfântul Benedict (Benedictus Nursiae, în latină, Benedetto da Norcia, în italiană, Benedict, în engleză, Benedikt, în germană, Benoît, în franceză etc.). Benedict de Nursia s-a născut în localitatea cu același nume (astăzi Norcia, regiunea Umbria, din Italia), pe la sfârșitul secolului al V-lea, la câțiva ani după căderea Imperiului Roman de Apus. Părinții săi, nobili romani foarte dedicați religiei creștine, i-au dat numele predestinat Benedictus, adică „Binecuvântatul”. Scârbit de moravurile decadente ale Romei, se retrage în pustnicie, într-o peșteră aflată la circa 70 de km depărtare de fosta capitală imperială, unde trăiește într-o asceză totală timp de trei ani. În acest răstimp, numele și faptele sale se răspândesc în Peninsulă, ceea ce-i aduce lângă el mai mulți ucenici. Cu ajutorul acestora, în jurul anului 529 va fonda Ordinul călugărilor benedictini, numit oficial „Ordinul Sfântului Benedict”, în latină „Ordo Sancti Benedicti”, prescurtat „OSB”. Numiți și „Călugării Negri”, cu referire la veșmintele lor monahale, benedictinii sunt un ordin religios monahal al Bisericii Catolice, care urmează Pravila Sfântului Benedict, un set de reguli pentru comunitățile monastice, principii adoptate ulterior de către multe mănăstiri din Europa occidentală. Conform acestor principii, viața călugărilor se baza pe trei reguli stricte: castitatea, sărăcia și ascultarea. Viața zilnică a membrilor acestor comunități monastice se derula având ca borne celibatul, hrana frugală, cu excluderea cărnii animalelor patrupede, consumul limitat de vin, hrană gătită consumată o singură dată pe zi, împărțirea timpului între rugăciune, meditație, muncă și somn, considerarea comunității monastice ca o familie, în care abatele (starețul mănăstirii catolice) era tatăl, călugării înșiși considerându-se frați între ei. De-a lungul secolelor, benedictinii vor da mai multe interpretări acestor reguli, ceea ce va duce la crearea mai multor Ordine (Cîteaux, Cluny), fiecare insistând asupra unor aspecte precum munca fizică, sau liturghia, dar având în comun deviza „Ora et labora” (Roagă-te și muncește). Unul dintre aceste Ordine a fost și Ordinul sau Congregația Sfântului Maur, înființat în 1618 și purtând numele Sfântului Maur (mort în 1566), unul dintre cei mai cunoscuți discipoli ai Sf. Benedict. Punând accentul pe munca intelectuală, membrii acestui Ordin aveau o formație umanistă, fiind foarte erudiți. Din rândurile mebrilor acestei congregații s-au remarcat numeroși oameni de cultură, autori a sute de lucrări monumentale, precum Tezaurul Genealogic, format din 236 de volume, sau o Geografie a Galliei și a Franței numărând 50 de volume. Amploarea în timp și cantitate a acestor demersuri cerea, evident, foarte multă răbdare, astfel ajungându-se la expresia din titlul articolului. În 1790, Ordinul este desființat de către Adunarea Constituantă franceză, în contextul evenimentelor revoluționare. Cât despre Sf. Benedict, el este venerat atât de catolici (ziua de 11 iulie), cât și în cadrul Bisericilor ortodoxă (ziua de 14 martie), luterană și anglicană. Este considerat patronul protector al școlarilor, învățătorilor, minerilor, fierarilor și muribunzilor, iar în 1964 papa Paul al VI-lea l-a declarat „Sfânt Patron al Europei”, pentru ca în 1980 papa Ioan Paul al II-lea să îl declare copatron al Europei, alături de Sfinții Chiril și Metodiu.
Sf. Benedict (48-=553). Detaliu dintr-o frescă a lui Fra Angelico (m-rea San Marco, Florența)
Stema Congregației Sf. Maur (https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Armoiries_congr%C3%A9gation_de_Saint-Maur.svg)
Stema stilizată a Ordinului Sf. Benedict. În unghiurile crucii, literele CSPB, „Crux Sancti Patris Benedicti” („Crucea Sfântului Părinte Benedict”)
Mănăstirea Montecassino – Italia. Aici, în 529, Sf. Benedict a întemeiat prima comunitate de călugări ce a funcționat după regulile instituite de către el și tot aici este îngropat.
Prof. Dr. Daniel BOTEZATU
