Trei elevi din județul Botoșani, care au obținut rezultate bune la Evaluarea Națională, au fost premiați de Asociația „Dar pentru viitor” cu premii în bani și participare gratuită la o tabără educativă cu tradiție.
Elevii sunt Filip Hrițcu Damaris (media 8,22), Gireadă Gabriel Alexandru (media 7,95) și Doroftea Darius (media 7,85), toți provenind de la Școala Gimnazială nr. 1 Dumeni, din comuna George Enescu.
Unitatea de învățământ a avut un procent de promovabilitate de 65,91% anul trecut, iar anul acesta a crescut la 79,17%.
„Nu pot să nu felicit, pentru acest lucru, cadrele didactice și elevii, deopotrivă. Sunt un model de urmat, iar efortul lor este încurajat prin gestul făcut pentru acești trei elevi”, a afirmat inspectorul școlar general Bogdan Suruciuc.
Copiii vor ajunge în tabăra de vară „ArtEd”, care se bazează pe o experiență de 22 de ani în organizarea taberelor pentru elevi, iar costurile vor fi suportate de Asociația „Dar pentru viitor”.
„Activitățile propuse în fiecare vară sunt gândite în așa fel încât să dea posibilitatea fiecărui copil să se exprime. În fiecare tabără organizată, se îmbină activitățile sportive cu ateliere de teatru, dans, arte vizuale, echitație, jocurile pe echipe, căutarea de comori, karaoke sau ziua aventurii”, a precizat Bogdan Suruciuc.
În plus, asociația i-a recompensat pe cei trei elevi botoșăneni cu premii financiare în valoare de 500 de lei fiecare.