În săptămâna care urmează, credincioșii din județ vor putea participa la mai multe slujbe religioase. Astfel, duminică, în Parohia „Sfântul Nicolae” din satul Negreşti, comuna Mihălăşeni, Protopopiatul Săveni, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va săvârşi Sfânta Liturghie şi va resfinţi lăcaşul de cult.
Luni, Protopopiatul Botoşani va organiza la Parohia Vovidenia din municipiul Botoşani conferinţa semestrială cu preoţii. De la ora 8.00, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie, apoi, de la ora 10.30, părintele Marius Ciprian Babiuc de la Parohia Ostenia va susţine conferinţa „Cum folosim darurile bătrâneţii în lucrarea Bisericii”, ce va fi urmată de un dialog pe tema anului omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice, dar şi de dezbateri referitoare la aspecte administrative ale Arhiepiscopiei Iaşilor.
Conferințe religioase
Tot luni, Protopopiatul Săveni va organiza la Parohia „Sfântul Proroc Ilie” din Negreni conferinţa semestrială cu preoţii unde va participa şi Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul. În cadrul întâlnirii, părintele Constantin Mălai-Mare de la Parohia Miron Costin, comuna Vlăsineşti, va susţine referatul cu titlul „Cum folosim darurile bătrâneţii în lucrarea Bisericii”.
De asemenea, și Protopopiatul Darabani organizează consfătuirea lunară cu preoţii la sediul protopopiatului, în cadrul căreia va fi susţinută conferinţa cu tema „Biserica şi pastoraţia în modernitate / postmodernitate”. Tot luni, 10 iulie, Protopopiatul Dorohoi organizează consfătuirea lunară cu preoţii la sediul protopopiatului situat pe Strada Alexandru Ioan Cuza din Dorohoi.