Directorii unităților de învățământ din județul Botoșani primesc sprijinul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) pentru a obține fonduri în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), runda 2.
Conducerea IȘJ Botoșani a convocat managerii într-o ședință de lucru, cu scopul de a facilita scrierea și depunerea proiectelor. La eveniment au participat directorii unităților de învățământ care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru acest proiect, alături de specialiști în scrierea și implementarea proiectelor.
Printre invitați s-au numărat Paula Stoleru, director la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Dorohoi, și Mihaela Chitic, director la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din Albești. Aceste școli au fost selectate în runda anterioară și deja derulează proiectul de combatere a abandonului școlar.
Această inițiativă vine ca un răspuns direct la nevoile și provocările cu care se confruntă sistemul de învățământ în ceea ce privește abandonul școlar. Se dorește implementarea unor soluții eficiente și inovatoare pentru a asigura o educație de calitate și o tranziție fluidă a elevilor de la ciclul gimnazial la cel secundar.
„Prin intermediul acestui apel de proiecte, unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot obține granturi pentru intervenții care să conducă la diminuarea riscului de abandon școlar, îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevi în cadrul evaluărilor naționale, creșterea procentului de elevi care finalizează învățământul gimnazial, precum și pentru creșterea participării absolvenților învățământului gimnazial la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și a ratei de tranziție de la învățământul secundar inferior la învățământul secundar superior”, a declarat inspectorul școlar general Bogdan Suruciuc.