Șoferii care beau sau consumă substanțe interzise, iar mai apoi se urcă la volan, continuă să circule pe drumurile din județ.
Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Marchian, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 22 de ani, din aceeași localitate.
Întrucât tânărul avea un comportament suspect, a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța Canabis. Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea determinării substanțelor psihoactive din sânge.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.