Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au organizat, marți, pe 4 iulie a.c., o acțiune care a vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în zona parcurilor de agrement și a unităților economice unde se comercializează băuturi alcoolice.
Echipajele mixte au legitimat peste 80 de persoane și au controlat 8 unități comerciale, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 3.000 de lei, unele dintre amenzi vizând nerespectarea normelor de conviețuire socială.