joi, aprilie 3, 2025
AcasăLocal BTORAȘUL DE ALTĂDATĂ: Clădirea Inspectoratului Școlar Județean

ORAȘUL DE ALTĂDATĂ: Clădirea Inspectoratului Școlar Județean

O elegantă clădire, cu o istorie de peste 130 de ani, găzduieşte Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Imobilul se află pe fosta stradă a Liceului, actuala Nicolae Iorga. Aflată în vecinătatea casei în care şi-a petrecut copilăria ilustrul matematician Octav Onicescu, construcţia nu a putut fi dată uitării de acesta, fiind evocată în cartea sa autobiografică „Memorii”, apărută în anul 1982. Octav Onicescu îşi aminteşte clădirea ca pe „o casă mare, pretenţioasă, cu un parc întins, pe care în prima mea copilărie o ştiam proprietatea unui Ghica, trecută apoi în stăpânirea unui arendaş bogat, Abeles. O casă mereu luminată, cu multă mişcare, un continuu obiect al curiozităţii vecinilor. O am în amintire ca pe un simbol al unei lumi de petrecere, ceea ce pentru mine, care nici în copilărie, nici mai târziu n-am fost ceea ce se cheamă un moralist … nu înseamnă nici bine, nici rău”.

În urmă cu câțiva ani, muzeograful Gheorghe Median declara că imobilul construit în stil francez și-a găsit loc nu numai pe lista monumentelor istorice ale orașului, ci și în literatură.

După Alfons Abeles, nu se ştie cine a mai locuit în casă până când aceasta a devenit sediul
Inspectoratului Şcolar. Clădirea a fost renovată în urmă cu zece ani.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
8.9 ° C
9.6 °
7.8 °
98 %
4.5kmh
100 %
mie
9 °
J
10 °
vin
16 °
S
16 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încerci cu frumosul inițial și dacă nu ține, mai adaugi ceva mai pe înțelesul celor cărora te adresezi.

EDITORIAL

Frământările sociale din ultima vreme nu sunt singulare în istoria recentă a românilor. De-a lungul ultimelor două secole, istoria a consemnat multe asemenea momente....

EPIGRAMA ZILEI

La acea vorbă străveche („Nu te culca pe-o ureche!”) Am o întrebare ... nouă: Se poate pe amândouă? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...