Un individ de 24 de ani din municipiul Botoșani, care a dat buzna peste o femeie, a violat-o și a tâlhărit-o, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 13 ani și 4 luni închisoare.
Este una dintre cele mai mari pedepse dictate de magistrați în ultima perioadă. Tânărul nu va avea voie să se apropie de victimă după eliberare și va trebui să îi plătească femeii daune morale de 50.000 de lei.
Atacul a avut loc în noaptea de 18 spre 19 august 2022, într-un bloc din strada Parcul Tineretului. La adăpostul întunericului, individul a bătut la ușa apartamentului în care locuia femeia, a cerut să i se deschidă susținând că este „Poliția”, după care a dat buzna în locuință și a atacat-o pe victimă. Prădată de bijuteriile din aur, femeia s-a ales cu mai mule traumatisme și a ajuns la spital. Suspectul a fost capturat la scurt timp de polițiști pe o stradă din municipiu, reținut și apoi arestat preventiv pentru viol și tâlhărie calificată.
Trimis în judecată destul de repede, el a fost condamnat în primă fază de Judecătoria Botoșani o la închisoare cu executare, dar a urmat apelul, iar sentința definitivă a fost pronunțată luni pe 19 iunie.
Grav este că tânărul ieșise din penitenciar cu aproape un an înainte de a comite aceste fapte. În plus, din evaluarea psihologică făcută pentru o cerere de liberare condiționată rezulta încă de atunci că, în cazul lui, a fost identificat risc în subdomeniul gestionarea agresivităţii şi consum de droguri.