Cei care comit tot felul de ilegalități speră să scape oferind șpagă polițiștilor.
Astăzi dimineață, în jurul orei 6,30, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA_ – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați prin intermediul Call-center anticorupție 0800.806.806 de către lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic un conducător auto care transporta cu o autoutilitară material lemnos, ocazie cu care au constatat faptul că acesta nu deținea documente și avizele legale.
„La scurt timp, cei doi agenți de poliție s-au deplasat spre un canton silvic de pe raza județului Botoșani pentru a depozita lemnele ce urmau a fi confiscate, fiind însoțiți de către conducătorul auto. La un moment dat, polițiștii au oprit în drumul spre canton, deoarece conducătorul autoutilitarei a pornit semnalele de avarii. În acest context, conducătorul auto a oferit agenților de poliție în repetate rânduri o sumă de bani pentru ca aceștia să nu dispună măsurile legale, iar ulterior a plasat suma respectivă în asigurarea RCA”, se menționează într-un comunicat de presă emis astăzi de DGA.
Momentul a fost înregistrat
Agenții de poliție au înregistrat momentul oferirii sumei de bani cu aparatura tip bodycam și au refuzat categoric propunerea conducătorului auto. Ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, cercetările continuând sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
Este cel de-al doilea caz de dare de mită denunțat de polițiștii botoșăneni în mai puțin de o săptămână. În noaptea de sâmbătă spre duminică (n.r. 17 spre 18 iunie a.c.), polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit în trafic un conducător auto care depășise viteza legală de deplasare. Pentru a nu fi sancționat, conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 19 ani, a oferit agenților de poliție 100 de euro și 200 de lei. Momentul oferirii banilor a fost înregistrat cu aparatura tip bodycam, iar cazul a ajuns în atenția ofițerilor de la Serviciul Județean Anticorupție Botoșani. Banii au fost ridicați de anchetatori, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
În decembrie 2021, procurorii Serviciul teritorial DNA Suceava au dispus trimiterea în judecată a 21 de persoane bănuite de fapte de corupție. Anchetatorii susțin că, în perioada iunie – noiembrie 2020, 16 polițiști din cadrul Serviciului Rutier Botoșani ar fi primit diferite sume de bani, cuprinse între 100 lei și 100 euro, de la 56 de conducători auto opriți în trafic pentru depășirea limitei de viteză sau alte abateri de la regimul rutier, în schimbul neaplicării sancțiunilor prevăzute de lege.
Fapte scoase la iveală în iunie 2021
„Într-un context similar, în perioada 31 martie 2019 – 09 iulie 2020, inculpatul Iacob Florin Eduard, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi falsificat toate documentele (procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarații de martori) care au stat la baza constituirii unui dosar penal ce avea ca obiect punerea în circulație sau conducere a unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice, deschis față de inculpatul persoană fizică, trimis în judecată sub control judiciar. Prin aceste demersuri, ofițerul ar fi urmărit îngreunarea tragerii la răspundere penală a acestuia și emiterea unei soluții procedurale de netrimitere în judecată”, au arătat anchetatorii. Cinci inculpați (n.r. – până la 21) sunt șoferi care ar fi oferit mită polițiștilor și au refuzat să colaboreze cu anchetatorii. Prin urmare, aceștia au fost acuzați de dare de mită.
Faptele au ieșit la iveală la începutul lunii iunie 2021, când procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au organizat mai multe percheziții în județ, inclusiv la sediul Poliției Rutiere. Până atunci, opt dintre polițiștii care erau vizați de investigațiile DNA și care au aflat de cercetări s-au pensionat. În urma descinderilor, opt dintre polițiști au fost arestați preventiv, dar ulterior au fost plasați sub control judiciar. Ancheta a durat până la începutul lunii decembrie 2021, când inculpații au fost trimiși în judecată. Din cauza unor situații de incompatibilitate sau a abținerilor din partea judecătorilor, dosarul a fost transferat la Tribunalul Suceava, acolo unde se va desfășura și procesul. Cert este că în urma anchetei DNA, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a fost nevoită să desemneze alți polițiști rutieri așa încât Serviciul Rutier să-și poată continua activitatea.