duminică, aprilie 13, 2025
AcasăLocal BTJaf comis pentru o bere. Dezlănțuirea violentă l-a costat libertatea

Jaf comis pentru o bere. Dezlănțuirea violentă l-a costat libertatea

Un gest necugetat l-a trimis în spatele gratiilor pe un bărbat de 41 de ani din Flămânzi. Acuzat de tâlhărie, acesta a fost condamnat la un an și opt luni de închisoare și a fost încarcerat.

Întâmplarea care a dus la acest deznodământ s-a petrecut în după-amiaza zilei de 5 octombrie 2022, când victima, un localnic de 60 de ani, a fost la cumpărături în oraşul Flămânzi, după care s-a oprit la un cafe-bar să bea o bere. După aproximativ 10 minute, în incinta localului a apărut și agresorul, care și-a luat și el câteva beri. Când victima a plecat spre casă, agresorul l-a urmărit, l-a atacat și i-a furat sacoșa în care avea două pâini, trei pungi de pufuleţi, o sticlă de alcool sanitar şi un sirop medicinal.

Și pentru că prada nu a fost suficientă, individul i-a furat și telefonul mobil. Cazul a ajuns în atenția polițiștilor, iar trei zile mai târziu anchetatorii au descins la imobilul în care locuia agresorul și l-au ridicat pentru cercetări. Arestat și trimis în judecată, individul a dat vina pe alcool, dar a recunoscut că l-a jefuit pe localnic după ce acesta a refuzat să-i dea bani pentru încă o bere.

Condamnat în primă instanță de Judecătoria Botoșani, agresorul, plasat între timp sub control judiciar, a contestat sentința la Curtea de Apel Suceava, dar fără succes. Decizia definitivă a fost pronunțată marți, pe 20 iunie a.c., iar în cursul zilei de marți agresorul a fost ridicat de polițiști și încarcerat în Penitenciarul Botoșani pentru executarea pedepsei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
5 ° C
10.6 °
5 °
88 %
1.6kmh
61 %
S
6 °
D
16 °
lun
15 °
mar
16 °
mie
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...