spot_img
marți, aprilie 15, 2025
AcasăLocal BTAsfalt promis pentru două drumuri județene. Lucrările de modernizare au început

Asfalt promis pentru două drumuri județene. Lucrările de modernizare au început

Două drumuri județene vor fi modernizate prin intermediul unor finanțări obținute în cadrul Programului Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”.

Este vorba de DJ 293A, care face legătura între Viișoara, Viișoara Mică și Coțușca, dar și de DJ 294 C care leagă Avrămeni de satele Panaitoaia, Dimitrie Cantemir și Mitoc, făcând legătura cu drumul național 24C. Reprezentanții Consiliului Județean și ai Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani au predat constructorilor amplasamentul și au semnat ordinele de începere a lucrărilor.

Investiție de 24 milioane de lei

Pentru drumul Coțușca – Viișoara costurile investiției se apropie de 24 milioane de lei. Cea mai mare parte din sumă va fi asigurată de Guvern prin PNI, în timp ce Consiliul Județean va trebui să contribuie cu o cofinanțare de aproximativ 600 de mii de lei. Lucrările se referă la modernizarea a circa 6 kilometri de drum, iar durata de execuție este de 18 luni. Structura drumului este formată dintr-un strat de balast de 25 de centimetri și unul de piatră spartă de 15 centimetri, peste care se vor așterne două straturi de asfalt de 10 centimetri.

În schimb, investiția de pe DJ 294C Avrămeni – Panaitoaia – Dimitrie Cantemir – Mitoc (DN24C), presupune modernizarea a circa opt kilometri de drum. Șoseaua va uni comunele Avrămeni și Mitoc, deschizând acces spre comuna Adășeni și satele Liveni și Loturi din comuna Manoleasa. Durata de execuție este de 15 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 50 de milioane de lei, din care 41,5 milioane de lei reprezintă finanțarea obținută prin PNI „Anghel Saligny”, iar diferența de 8,5 milioane de lei este asigurată de către CJ.

În cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, consiliile județene au primit, fiecare, câte 140 de milioane de lei, echivalentul a peste 28 de milioane de euro. Prin intermediul programului, CJ speră să modernizeze 40 de kilometri de drumuri județene care, în acest moment, sunt de piatră.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
11.6 °
11.1 °
67 %
6.9kmh
100 %
mar
15 °
mie
20 °
J
21 °
vin
21 °
S
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă totul e întors pe dos, de ce-ar rămâne poezia altfel.

EDITORIAL

Se vorbește din ce în ce mai mult despre reforma educației și este firesc să fie așa în condițiile în care e tot mai...

EPIGRAMA ZILEI

Ieri se șoptea pe la Don: "Davai ceas, davai palton!" Azi se strigă-n gura mare: "Give me so, pământuri rare!" - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...