Șoferii care obișnuiesc să transporte persoane fără autorizație au fost luați în colimator de autorități. Cunoscând locurile din „barieră” unde aceștia obișnuiesc să-și racoleze clienții, polițiștii s-au dus peste ei și i-au luat la verificări.
S-a întâmplat luni, pe 12 iunie a.c., când polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au făcut mai multe controale la ieșirile din municipiu și au trecut prin stațiile de călători unde obișnuiau să stea ”pirații auto”. Peste 50 de autovehicule au fost verificate, iar două dintre acestea au fost imobilizate pentru următoarele 6 luni. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 6.000 de lei și au fost reținute 2 certificate de înmatriculare.
Pirat auto taxat de polițiști
În timpul acțiunii, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe strada Săvenilor, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani, din orașul Săveni. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta trei persoane, în regim taxi, fără a fi autorizat în acest sens. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.500 de lei, totodată fiind dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului pentru o perioadă de 6 luni.
Tot luni, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pentru control, pe drumul național 29 D, din comuna Stăuceni, un autoturism condus de un bărbat de 60 de ani, din comuna Sulița. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta transporta o persoană, în regim taxi, fără a fi autorizat în acest sens. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, totodată fiind dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului pentru o perioadă de 6 luni.