sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăLocal BTSpectacol pentru cei mici la Teatrul ,,Vasilache''

Spectacol pentru cei mici la Teatrul ,,Vasilache”

Micii spectatori sunt așteptați, în acest sfârșit de săptămână, la un spectacol dedicat lor și pus în scenă de actorii Teatrului pentru Copii și Tineret ,,Vasilache”.

Este vorba despre piesa ,,Ursul păcălit de vulpe”, după Ion Creangă, care va putea fi vizionată sâmbătă, 17 iunie, de la ora 11:00. Spectacolul va fi și duminică, 18 iunie, în atenția publicului, de la orele 11:00 și 12:30.

Spectacolul ,,are cu totul altă savoare”

Din distribuția spectacolului fac parte actorii Marius Rusu, Alin Gheorghiu, Renata Voloșcu, Andrei Bordianu, Oana Asofiei și Pavel Petrași. Regia, dramatizare scenică şi adaptare îi aparțin lui Valentin Dobrescu, de scenografia s-a ocupat Mihai Pastramagiu, iar de muzica Mihaela-Doina Macovei-Moraru.

„A fost odată… un urs care, păcălit fiind de vulpe, a rămas fără coadă. Scurtă şi simplă povestea, dar povestită de urmaşul ursului păcălit, are cu totul altă savoare. Veniţi alături de el şi vă veţi distra pe cinste!”, a spus Valentin Dobrescu, regizorul artistic.

Prețul unui bilet este de 15 lei. Biletele pentru spectacolele Teatrului „Vasilache” se pot achiziţiona de la sediul instituţiei, de marţi şi până vineri, între orele 10:30 şi 12:30, dar şi înainte de începerea fiecărui spectacol, în limita locurilor disponibile. Accesul în sala de spectacole se face cu o jumătate de oră înainte de începerea spectacolului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
6.7 ° C
6.7 °
6.6 °
85 %
1.3kmh
100 %
S
10 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...