Conform dexonline, „poltronul” este o persoană „care nu are curaj sau simțul onoarei, un om laș, fricos”. Sinonimi pentru „poltron” sunt termenii „sperios”, „temător”. „Poltron” a fost una dintre insultele favorite ale secolului al XIX-lea în Marea Britanie a epocii victoriene, desemnând un laș total, fiind de multe ori precedat de adjective precum josnic, sau nenorocit. În engleză, dar și în română, termenul a fost preluat din limba franceză. Cum a ajuns acolo și care este originea sa, despre aceasta este vorba în prezentul articol. Specialiștii au propus trei etimologii, care invocă latina sau franceza veche, a patra recurgând la italiană. Conform unei prime etimologii posibile a cuvântului „poltron”, pe vremea co-împăraților romani Valens și Valentinian (364-375), care erau și frați, de altfel, în contextul numeroaselor războaie cu hunii și triburile germanice, a sluji în armată era o îndeletnicire mult mai riscantă decât în epocile anterioare ale istoriei romane. De aceea, existau bărbați, cu vârsta între 17 și 60 de ani, care pentru a scăpa de înrolare preferau să fie declarați inapți din punct de vedere militar, automutilându-se prin tăierea degetului mare de la mâna dreaptă. Cum arcul era una dintre cele mai des folosite arme în armata romană, lipsa acelui deget făcea imposibilă manevrarea cu destulă precizie a acestei arme, ca de altfel și a altor arme cu care erau dotați soldații romani, precum sabia (gladius) sau sulița (pilum). Cum numărul acestor invalizi era destul de mare, cei doi împărați romani au adoptat, prin Senat, o lege care îi condamna pe aceștia la arderea pe rug. Ei erau calificați ca fiind „poltroni”, adică lași, cuvântul fiind format din prima silabă a fiecăruia dintre cele două cuvinte latinești „pollex truncatus – degetul mare tăiat”: „pol(lex) trun(catus)”. O a doua explicație a originii termenului este oferită, în secolul al XVII-lea, de către Richelet, un cunoscut lexicograf francez, editorul primului Dicționar al limbii franceze. Conform acestui dicționar, cuvântul „poltron” ar proveni din domeniul șoimăritului (al vânătorii cu ajutorul șoimilor). „Police trunco” li se spunea păsărilor de pradă cărora le fuseseră tăiate ghearele de la primul deget al fiecăreia dintre cele două labe. Prin această operație, cei care o efectuau voiau să se asigure că pasărea nu va mai avea același curaj, fiind astfel împiedicată să mai fure (vâneze) vânat cu talia mai mare. O a treia etimologie este propusă de către un scriitor francez din secolul al XIX-lea, care afirmă că termenul „poltron” ar proveni din francezul „poultron”, diminutivul de la „poultre” (pui de pasăre de curte), derivat din latinescul „pullus” („pui de pasăre domestică, dar și mânz) tradus în română ca „puiuț”. Terminația „on” desemnează diminutivul în limba franceză, după cum o demonstrează nume de animale precum „chevron – pui de capră, ied)”, „chaton – pui de pisică, pisoi” sau „levron – pui de ogar”. Puii de animale, în general, sunt neajutorați, se sperie chiar și de propria umbră, primul lor impuls fiind acela de a fugi la cea mai mică amenințare. Specialiștii au observat faptul că și în franceză, și în italiană, cuvântul „poltrone” nu înseamnă nu numai laș, ci și „leneș, indolent, trândav”, determinându-i să aprecieze că, mai curând, cuvântul derivă din italienescul „poltro”, însemnând „canapea, dar și fotoliu”. Cea mai credibilă dintre aceste teorii este, totuși, a treia.
Prof. Dr. Daniel BOTEZATU
