Șoferii, pietonii și bicicliștii certați cu legea au dat de bucluc. Polțiștii rutieri s-au pus pe ei și nu a fost zi în care cei prinși încălcând normele Codului Rutier să nu fi fost sancționați.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, operațiunea a avut loc în perioada 5 – 11 iunie a.c., când polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, cu sprijinul celor din cadrul subunităților de poliție au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră în rândul participanților la trafic.
„În urma activităților desfășurate pe raza întregului județ, au fost aplicate 480 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 150.000 de lei, dintre care, 403 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 28 de sancțiuni pentru abateri ale pietonilor și 32 de sancțiuni pentru abateri ale bicicliștilor”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani. De asemenea, polițiștii au reținut 52 de permise de conducere.