Ziarul ieșean „Fulgerul” anunța, în numărul 6 din 18 iulie 1889, decesul lui Eminescu: „Marele poet Român s-a stins! Eminescu, în urma unor crude dureri s-a săvârșit din viață vineri la 16 iunie, în casa de sănătate a d-rului Șuțu”. Ziarul prelua informația privind „autopsia cadavrului lui Eminescu” din ziarele din București.
Anunțul apărea și în ziarul „Lupta” (nr. 862 din 18 iunie 1889), al cărui director era G.
Panu, la rubrica Informațiuni: „Moartea poetului Eminescu a produs o impresiune din cele mai dureroase în toate cercurile.
Înmormântarea mult regretatului poet se va face pe socoteala statului” (p. 2).
Același număr, la câteva alineate distanță, revenea la decesul lui Eminescu, descriind autopsia (ale cărei date sunt cunoscute publicului) și anunța: „Cadavrul marelui poet Eminescu este depus în biserica Sf. Gheorghe. De aci, azi la ora 5, va fi luat și transportat la cimitirul Belu, unde va fi înmormântat.
Studenții Universitari vor depune o coroană și un delegat al lor va ține o cuvântare.
Presa de asemenea va depune o coroană, și din partea ei va ține o cuvântare d. Aug. Laurian”
(p. 3)
La rubrica Ultime informațiuni, „Lupta” din 19-20 iunie 1889 (nr. 863) descria
„Înmormântarea poetului Eminescu”: „Sâmbătă pe la orele 5 ½ s-a făcut înmormântarea regretatului poet Eminescu. La serviciul divin, care s-a făcut în biserica Sf. Gheorghe, a asistat lume foarte multă. Cităm între alții pe d-nii M. Kogălniceanu, L. Catargiu, T. Rosetti, T. Maiorescu, G. Lahovary, membru la Curtea de conturi, N. Mandrea de la Casație, Șt Mihăilescu, secretarul general al ministerului de instrucțiune, colonelul Algiu și alte persoane de distincțiune. Corpul didactic secundar și primar era reprezentat în mare număr.
Ziariștii și studenții Universitari aproape toți câți se aflau în București erau în Biserică.
Catafalcul eraa acoperit de coroane de o frumuseță rară, depuse de: Presa română, de
Academie, de redacțiunea Naționalului, de Studenții Universitari etc.
După terminarea serviciului divin, sicriul a fost pus în un car funebru din cele mai
simple, și cortegiul a plecat spre Universitate. Carul funebru era urmat de d-nii L. Catargiu, Maiorescu, Rosetti, Lahovary precum și de o mulțime imensă.
În fața universității d-nu D. Laurian, cu o voce foarte mișcată, pronunță un discurs, în
numele presei. D-sa arată pierderea ireparabilă și prematură se suferea țara prin moartea lui Eminescu. D-nu Calmuski, student în litere, rostește în numele camarazilor săi, cîte-va cuvinte de adio lui Eminescu.
În urmă cortegiul s-a îndreptat spre cimitirul Bellu. Acolo, când sicriul a fost depus în mormânt, d-nu dr. Neagoe, cu lacrămile în ochi, a zis ultimele cuvinte de adio.
Trebuie să spunem că nici odată nu s-a văzut la o înmormântare, o asistentă așa de
numeroasă și de cultă ca acea de Sâmbătă seara” (p. 3).
În numărul 13 din 1 iulie 1889, „Amicul Familiei” publica „Ultimul Dor” al poetului
Michail Eminescu” (p. 10) – una dintre variantele poeziei „Mai am un singur dor” – cu o notă de subsol prin care trimitea la „Diverse în Cronica”, unde tipărea un scurt necrolog:
„Michail Eminescu, ilustrul poet și savatul publicist român, a încetat din viață la
București în 28 I. tr. N. după lungi și grele suferințe. – Statul i-a făcut o înmormântare demnă: iar amicii și admiratorii lui fac colecte pentru de-ai ridica două monumente pompoase – unul în București și altul în orașul său natal Botoșani” (p. 16).
„Familia” îi dedica numărul 26 din 25 iunie 7 iulie 1989, reluând textele publicate de
Eminescu de-a lungul timpului în paginile sale. În același număr, apăreau: „Epilogul la
primele poesii ale lui Eminescu”, semnat de Iosif Vulcan; Din viața lui Eminescu (Schițe
biografice); „Mai am un singur dor” de Mihai Eminescu; un amplu text „Eminescu a murit!”;
textul Veronicăi Micle, „Lui”; Eminescu (scrisoare din București), semnată de Ioan Russu;
poezia „Lui Eminescu”, de Al. Vlahuță. „Cu Eminescu s-a stins un mare poet național, original în toate felurile, noi pierdem un amic iubit și un conlucrător dintr-acei a căror geniu au aruncat o lumină vie asupra publicațiunii noastre; iar ca om dispare o figură extraordinară din cele mai interesante și mai simpatice” – încheia Necrologul, publicat în „Convorbiri Literare” (nr. 4 din 1 iulie 1889, p. 294), Iacob Negruzzi.
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”