O fetiță în vârstă de 12 ani cu obezitate morbidă, cu o greutate de 145 de kilograme, a ajuns în stare gravă la Spitalul „Sf.Maria din Iași.
Asta după ce medicii botoșăneni au decis transferul acesteia la Iași, din cauza stării în care era. Nu însă obezitatea a fost ceea ce a impus transferul. “Fetița a ajuns la Pediatrie cu convulsii de origine necunoscută. A fost internată în Terapie Intensivă, ulterior fiind luată decizia transferului la Iași. A fost sedată pe tot parcursul transportului, din cauza convulsiilor”, a precizat medicul primar Liviu Stan, din cadrul SJA Botoșani.
Fata se află în prezent în investigații în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria” din Iași, specialiștii ieșeni făcând tot posibilul să o salveze, fiind admisă direct pe secția de Terapie Intensivă.
Situație vine la doar câteva zile după ce Monitorul a relatat că obezitatea rămâne o necunoscută în județul Botoșani. Autoritățile par să fi scăpat situația de sub control și nimeni nu are o statistică exactă a acestor cazuri la nivelul întregului județ.