spot_img
marți, aprilie 15, 2025
AcasăLocal BTPercheziții în județ. Braconieri bănuiți de vânătoare ilegală cu ogari treziți cu...

Percheziții în județ. Braconieri bănuiți de vânătoare ilegală cu ogari treziți cu poliția

Deținătorii de ogari bănuiți de braconaj continuă să fie în colimatorul polițiștilor. Marți, pe 6 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii. Descinderile au avut loc în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârșirea a 11 infracțiuni de practicare a vânătorii cu lațuri, ogari sau metiși de ogari,

„În cadrul activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri care prezintă interes în cauză. Totodată, au fost identificate 7 exemplare canine din rasa ogar și metis de ogar, pentru care nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege, fiind aplicate proprietarilor acestora, sancțiuni contravenționale în valoare de 15.000 de lei”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii menționate mai sus, urmând ca la finalizarea cercetările să fie dispuse măsuri legale.

Perchezițiile au avut loc în cadrul unei operațiuni mai ample declanșată de IPJ Botoșani. Astfel, investigațiile au demarat după ce au existat mai multe informații potrivit cărora deținătorii de ogari ar fi ajuns cu exemplarele deținute pe fondurile de vânătoare și ar fi braconat animale din fondul cinegetic. În România, vânătoarea cu ogari este interzisă și este considerată din start braconaj. De la începutul acestui an, polițiștii au făcut verificări la mai mulți deținători de ogari.

Controalele au fost declanșate după ce asociațiile pentru protejarea vânatului au acuzat că braconajul cu câini din rasa Ogar sau metiși de Ogar a dus la distrugerea faunei sălbatice din mai multe județe. Printr-o serie de adrese oficiale, asociațiile acuzau că efectivele de iepure și căprior au fost decimate. Asta în condițiile în care numărul ogarilor a crescut, iar unele exemplare canine sunt deținute ilegal, nu au cipuri și sunt folosite la braconaj noaptea, la lumina farurilor.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
11.6 °
9.4 °
69 %
4.5kmh
86 %
mar
14 °
mie
21 °
J
22 °
vin
22 °
S
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru a exemplifica angajaților mesajul "La plăcinte înainte", s-a montat plăcintărie la ieșirea din palatul administrativ.

EDITORIAL

Ce facem noi acum? Jucăm la două capete, încercând să ungem pâinea, dar să rămânem și cu slănina în pod. Ceea ce, evident, nu...

EPIGRAMA ZILEI

Cine iubește și lasă Să curgă apa prin sate Va avea o primă grasă: La Jilava, trei mandate... - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...