„În Botoşani era grădina lui Vîrnav, o grădină mare cu flori şi fructe multe, în care cînta muzica militară de două ori pe săptămînă. Astăzi a devenit grădina publică a orașului. Casele părintești erau vecine cu această grădină, despărțite de ea numai prin casele lui Vasile Arapu (…).
El era frate cu bătrîna Săcăroaia, mama Cucoanei Zoița Sacară, prietena mamei mele. Casele ei erau poartă în poartă cu ale noastre”. Locuitorii de astăzi ai Botoșanilor vor identifica, probabil, fără a greși, „casele părintești”, din care a rămas, astăzi, Casa Antipa. Cel care își amintea de ele și de alte locuri din Botoșani nu era însă Grigore Antipa, ci fratele său mai mare, Nicolae Leon, profesor titular la Catedra de zoologie medicală a Facultății de Medicină din Iași, decan al Facultății de Medicină și, apoi, rector al Universității ieșene. Venise la Botoșani cu mama sa, Zoe (născută Neculau), la vârsta de șase ani, după a doua căsătorie a mamei sale cu Vasile Antipa. Se instalaseră în casa pe care, „mătușa Dafina i-o făcuse danie, mobilată și cu toate cele ce se găsea în ea” mamei sale, probabil – presupunea Nicolae Leon – „din cauza remuşcărei care o avea”, căci Zoe Neculau, „fiind orfană, a măritat-o contra voinţei ei” cu Iorgu Leon.
Mătușa, Dafina Șendrea, era sora bunicii mamei, fiica serdarului Dumitrache Popovici.
După moartea prematură a părinților – Zoe și Vasile Antipa –, tutore al copiilor Leon și
Grigore devine fratele mamei, moșul Panaite Șendrea, care îl internează „imediat” pe Leon la „pensionatul Mărgineanu, numit încă și Institutul de educație” din Botoșani. Grigore, pentru că era prea mic, mai rămâne acasă pentru un an, dar îl va urma la același pensionat. Nicolae Leon își va susține fratele continuu. Biografiile lui Grigore Antipa menționează că, datorită fratelui său, Nicolae, a obținut o bursă regală pentru studii la Iena. Momentul e rememorat de Nicolae Leon în „Amintiri”:
Ajuns la Botoșani, mi-am regulat afacerile repede și m’am repezit pentru două zile la lași
să văd pe fratele meu mai mic, Grigore Antipa. L’ am găsit student al facultăței de științi: urma la
Na turale.
Vorba vine: urma; dar ce să urmeze? Laborator de loc, cărți nu. Acasă la dînsul, pe masă,
n’am găsit decît : revista Contemporanul, Letourneau, Karl Marx și cîteva broșuri socialiste. O începea de unde o lăsasem eu.
– Dragul meu, i-am zis, chiar dacă ai avea cărți, științele naturale nu se învață din ele.
Pregătește-ți gemandanul și mîne hai cu mine la lena.
Adouazi eram amîndoi pe drum” (Nicolae Leon, „Amintiri”, Iași, Viața Românească,
1922, 134).
Primul laborator de parazitologie din țară îl va înființa Nicolae Leon, care a avut ca
principal domeniu de studiu parazitologia, fiind și primul profesor din România care a predat sistematic un curs de parazitologie, realizând și primele cercetări epidemiologice privind malaria în România.
În 1919, Nicolae Leon a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
Secretarul general I. Negruzzi îl înștiința pe 16 iunie 1919:
„Domnule Profesor, Academia Romînă, apreciind activitatea desfășurată de Domnia Voastră pe tărâmul științific, v-a ales, în ședința din 5 Iunie curent; Membru corespondent al ei în secțiunea științifică.
Aducându-vă la cunoștință acest vot, Vă rugăm să primiți, Domnule Profesor și Coleg,
încredințarea distinsei noastre considerațiuni”. Însă… – scrie Nicolae Leon – „Pe cît de onorat și măgulit mă simțeam să fac parte din această societate pe atîta eram de umilit cînd mă gîndeam la Conta, Eminescu, Creangă și Caragiale a căror activitate desfășurată pe domeniul științific n ’a putut fi apreciată de către Academia noastră. Ce rușine ar fi fost pentru ei care nu au fost aleși membri ai Academiei dacă cei aleși ar fi fost în totdeauna cei mai meritoși? Ca gest de pietate față de memoria lor am refuzat această demnitate” („Amintiri”, p. 209).
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”