Majoritatea cadrelor didactice din județul Botoșani intenționează să continue greva, fiind nemulțumite de decizia Guvernului de a majora salariile din învățământ cu 1.000, respectiv 400 de lei. Sindicaliștii consideră oferta „o jumătate de măsură”, așteptând noi negocieri cu reprezentanții Puterii.
„Din fiecare școală voi culege date, dar în niciun caz oferta nu ne mulțumește. Din ce am discutat, mare parte din colegi nu sunt mulțumiți cu ce au primit, nu ar dori să revină la școală. Oferta nu este cea mai bună, se putea mai mult. Noi am hotărât să respingem oferta nu în sensul de a nu discuta pe ea, ci că este un punct de plecare în negociere și am cerut Guvernului să amâne adoptarea ordonanței. Dar Guvernul nu a mai dorit să negocieze nimic și a dat astăzi ordonanță, lucru care ne-a cam dezamăgit. Apreciem oferta, dar o considerăm insuficientă.
Aș considera oferta de ieri o jumătate de măsură. Am vrut neapărat să fie măriri de salarii, nu vouchere, nu carduri, ca în domeniul asistenței sociale. Și mai ales că acele tichete trebuiau folosite pentru formare profesională, ceea ce angajatorul trebuie să asigure oricum. De mulți ani profesorii și-au plătit singuri formările profesionale. La noi predomină tendința de a refuza oferta”, a declarat Liviu Axinte, președintele Ligii Sindicatelor din Învățământ (LSI).
Educația ca prioritate națională, o lozincă
El a subliniat că distribuirea bugetului de stat nu reflectă educația ca prioritate națională, amintind că legea prin care învățământul ar trebui să primească anual 6% din PIB nu a fost niciodată pusă în aplicare.
„Se pot găsi resurse de oriunde sunt cheltuieli nejustificate. Dacă noi nu colectăm suficient la buget, sigur că nu avem de unde. Tocmai faptul că nu reușim să colectăm impozitele și taxele stabilite prin lege ne-a adus în situația asta. Dar mai există un alt lucru: dezechilibrarea bugetului prin mărirea bugetului Apărării, pe situația de acum. Față de anii anteriori, Apărarea are foarte mare procent din PIB, pe când Educația trebuie să funcționeze la 2,4%. Până la urmă declarațiile de a trata un sector ca fiind prioritate națională se acoperă prin construcția bugetului, dar așa cum este construit bugetul anul acesta în niciun caz nu se poate clama că educația este o prioritate națională. E o lozincă”, a continuat Liviu Axinte.
Ordonanța de Urgență adoptată joi de Guvern prevede majorarea salariului brut al tuturor cadrelor didactice și cadrelor auxiliare cu 1.000 de lei și o creștere cu 400 de lei pentru personalul nedidactic. Ministrul Educației Ligia Deca a precizat că impactul bugetar al măsurilor din această ordonanță este de circa 2,16 miliarde de lei.
Guvernanții trec la critici și amenințări
Ministrul Educației Ligia Deca avertizează că dacă profesorii continuă greva, nu vor mai putea fi evitate consecințe precum reprogramare de examene sau prelungirea anului școlar. Ea a fost întrebată dacă a discutat cu sindicaliștii despre posibilitatea suspendării grevei.
„Am discutat astăzi despre reîntoarcerea în clase și am făcut apel la înțelegerea domniilor lor. Răspunsul a fost că și dumnealor își doresc același lucru și că vor duce înspre membrii de sindicat, textul ordonanței urmând a fi analizat și că speranța lor este că de marți se va reveni în clase. (…) Cred că orice formulă care permite continuarea procesului educațional, încheierea mediilor și susținerea examenelor naționale este una de analizat. În opinia noastră practic, această ordonanță de urgență, răspunzând solicitărilor lor, ar trebui să genereze această întoarcere în clase”, a transmis ministrul Educației.
„În afară de asta, cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale?”, a întrebat șeful statului. „Este o generație întreagă care trebuie să dea Bac și să meargă la universități. Deci îi pune în dificultate? E o generație întreagă care dă examenul de capacitate. După ce Guvernul le-a dat tot ce au cerut. Încă o dată, le-a dat tot ce au cerut. Acuma în ce temei să mai continue greva? Și dacă liderii de sindicat naționali și județeni nu se înțeleg între ei, dascălii vor înțelege foarte bine acest semnal”, a atras atenția președintele Iohannis.
Greva profesorilor a debutat pe 22 mai. Principalele revendicări ale cadrelor didactice sunt majorarea salariilor din învățământ, plata orelor suplimentare, decontarea cheltuielilor legate de navetă sau instalare, investiții în infrastructura școlară, suplimentarea dotărilor și echipamentelor, renunțarea la aplicația EduSal.