Data de 24 februarie 2022 va rămâne o zi neagră în istoria modernă. A fost o zi în care milioane de destine s-au schimbat.
Sute de mii de femei au fost nevoite să părăsească țara natală, cu copiii în braţe pentru a-i apăra de întunericul rusesc care s-a abătut asupra patriei lor. Multe dintre ele au ajuns în România pentru a se refugia, însă au lăsat în urmă jumătaţi de suflet.
„Nu merităm groaza care se întâmplă acum”
Într-o astfel de situaţie este şi Lilia Gal. Pe 24 februarie, aceasta şi-a luat băieţelul de doar trei ani şi mama şi au plecat spre Botoşani.
“Când ştii că ai o viaţă bună acasă e cu atât mai dificil să cauţi refugiu în altă țară. Devine greu când îmi amintesc de frica bestială cu care am fugit de acasă, neștiind nici măcar unde exact, doar mergând să scăpăm într-un loc sigur, să ne asigurăm în primul rând copiii – viitorul nostru, națiunea noastră. Nu merităm groaza care se întâmplă acum în țara noastră natală”, a spus Lilia Gal.
Familia locuia într-u oraş situat la 30 de km de graniţa cu Republica Moldova. Pentru protejarea familiei şi a membrilor care au rămas acasă, nu vom divulga localitatea natală. Îngrozită de situaţia tulbure din Ucraina, Lilia, împreună cu soţul său, au hotărât că cea mai sigură variantă pentru fiul lor, Savva, ar fi ca ea să plece cu el din ţară. Soţul său a rămas acasă pentru a lupta cu ruşii.
„Tot ce ştiam era că îmi salvez fiul de la război”
Lilia, împreună cu mama sa şi băieţelul au luat actele, câteva haine, mâncare pentru drum și au plecat fără a mai privi înapoi. 
“Nu am condus niciodată o mașină în străinătate singură, fără soț și fără să știu traseul. Dar n-a fost de ales și undeva a părut un curaj nebun. Tot ce ştiam era că îmi salvez fiul de la război, așa că trebuia să fiu curajoasă”, a povestit femeia.
Având în vedere că cea mai apropiată graniţă era cea cu Republica Moldova, trei au pornit într-acolo. Ajunsă în Moldova, Lilia a primit un telefon de la o prietenă, care locuia de câțiva ani cu soțul ei în România, la Botoșani.
“Mi-a spus – nu căuta nimic, nu mai sta pe gânduri, vino la noi la Botoşani. Așa că am decis să mergem la ei. După ce am plecat de acasă, pe drum ne-am întâlnit cu echipamente militare, tancuri, camioane, tunuri. Era o frică teribilă de tot ce vedeam. Fiul meu nu înțelegea de ce plângeam mereu cu mama. Nu i-am spus de la început că a fost un război. Lui îi plăcea să se uite la tancuri, însă de această dată parcă a înţeles că ele aduc moartea. Doar câteva luni mai târziu, i-am explicat ce s-a întâmplat în Ucraina și de ce am plecat. Nu a făcut decât să mă ia în braţe şi să mă strângă puternic. Acea îmbrăţişare am simţit că îmi dă toată puterea din lume şi că totul va fi bine”, a spus femeia.
„Pentru Savva aş fi făcut orice”
Drumul spre Botoşani este, însă, o experienţă pe care Lilia şi-o aminteşte cu durere şi cumva, cu o frică ce şi-a creat un loc permanent în suflet. La prima frontieră Ucraina-Moldova (punctul de control Palanka) au stat aproape o zi.
“Nu am văzut niciodată atât de mulți oameni acolo, atâtea lacrimi, frică și nu înțelegeam de ce se întâmplau toate astea. Voluntarii ne-au adus mâncare caldă şi băuturi calde. Am mâncat puţin, înghiţindu-ne lacrimile. Cineva mi-a tăiat faţa cu mașina și mi-a cerut să-l las să treacă. A spus că are nevoie să treacă mai repede, că are mulţi copii într-o mașină. Dar și eu aveam nevoie, pentru Savva aş fi făcut orice. Atunci un lucru era clar – că toată lumea era într-o panică groaznică”, a continuat Lilia.
„Nu știu cum a îndurat fiul meu”
Odată ajunşi în Moldova cei trei s-au oprit într-o tabără de refugiați, doar ca să doarmă puțin în mașină și să meargă mai departe. 
În drum spre România, s-au şi rătăcit, însă după aproximativ 6-7 ore au ajuns în Vama de la Sculeni, unde au stat alte nouă ore pentru a ajunge în siguranţă.
La trecerea frontierei au fost întâmpinaţi de prietenii lor şi au simţit o imensă uşurare. Deşi avea doar trei anişori, cumva pare că Savva a înţeles gravitatea situaţiei şi a încercat să fie alături de mama sa aşa cum a putut.
“Cât de fericiți și triști în același timp, și lacrimi, lacrimi, lacrimi. Nu știu cum a îndurat fiul meu un mod atât de dificil – dar cu siguranță este un băiat curajos! De asemenea, m-am accidentat grav la genunchi în ianuarie 2022 și a trebuit să mă operez în martie. Eram pe analgezice și în fixator. Dar din toată acea frică, m-am urcat la volan și pur și simplu am condus, uitând de durere. Îl aveam pe Savva şi el îmi era puterea. Uneori parcă pur şi simplu simţea când începeam să mă duc cu moralul în jos şi ma îmbrăţişa. Sau îmi atingea mâna uşor”, a spus femeia.
Grădiniţă înfiinţată pentru copiii ucraineni
De una an, ea şi Savva sunt împreună la Botoşani şi îşi continuă viaţa. Savva merge, alături de alţi copii la o şcoală în limba ucraineană, făcută cu ajutorul unei botoşănence inimioase.
O antreprenoare din Botoşani a fost “pe baricade” încă din primele zile ale războiului. Tânăra a dorit să ajute cât mai mult cu tot ce s-a putut. După ce a participat la triajul efectiv a mii de ucraineni, pe care i-a şi ajutat să plece mai departe, peste hotare, aceasta şi-a dat seama că vor fi şi unii car vor vrea să rămână aici.
“Erau mame cu copii mici, bunici, unii doreau să plece şi aveau unde, alţii doreau, dar nu ştiau încotro să apuce. Nu am văzut niciodată în viaţă atât de multă deznădejde în ochii unor oameni”, a spus Mihaela Stoiciuc Vasilica (foto). Aşa că aceasta a decis să pună la dispoziţie unul dintre spaţiile de joacă Misha Kids pentru ca ucrainenii care rămân în Botoşani să îşi poată aduce copiii acolo. S-a creat astfel un mic grup, care a rămas în Botoşani de mai bine de un an.
“Avem zece copii în total, de la doi ani la şase ani. Noi punem la dispoziţie locaţia, consumabilele, resursele educaţionale. Din toamna anului trecut cei de la United Aid Foundation ne ajută cu sponsorizare pentru mâncarea copiilor şi plata unui educator”, a mai spus femeia de afaceri botoşăneancă.
Savva zâmbeşte din nou
Experienţa prin care a trecut şi-a pus amprenta asupra lui Savva în ciuda vârstei mici. 
Dintr-un copil energic, vesel şi plin de viaţă, micuţul s-a transformat într-un băieţel tăcut, izolat şi refuza să mai socializeze cu cei din jur. De asemenea acesta devenise hiper protectiv cu mama sa simţind suferinţa acesteia.
Odată ce a început, însă, să meargă la grădiniţă, lucrurile au început să se îmbunătăţească. Cei 10 copiii s-au sprijinit cumva reciproc, iar întâlnirile lor au funcţionat ca un fel de terapie de grup naturală, fără psiholog.
La un an şi trei luni de la începerea războiului, Savva se simte mai bine şi s-a acomodat cu noua viaţă la Botoşani. Probabil că nu va uita niciodată acest an negru, dar cu siguranţă ruşii nu au reuşit să îi strivească aripile. Acum Savva zâmbeşte din nou.
Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Educația media – instrument pentru creșterea abilităților de participare civică a adolescenților (faza 2) – Sprijinirea comunităților pentru a fi mai bine protejate de infodemie”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), cu sprijinul UNICEF. Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția CJI și UNICEF
