joi, aprilie 10, 2025
AcasăLocal BTConcurs inedit pentru copii organizat de Poliție și ATOP. A fost desemnat...

Concurs inedit pentru copii organizat de Poliție și ATOP. A fost desemnat „micul criminalist” (video)

În contextul Zilei Internaționale a Copilului, la data de 30 mai 2023, polițiștii Serviciului Criminalistic cu sprijinul Autorității Teritoriale de Ordine Publică au organizat un concurs inedit pentru elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 din Hilișeu Horia, cu tema ”Micul criminalist”.

Concursul a fost organizat sub forma unor activități interactive și educative care i-au pus pe copii în situații reale de investigație. Polițiștii au simulat un ”loc al faptei” pentru elevi, iar aceștia au căutat urme și indicii care să îi conducă către autor.

De asemenea, au primit fișe de lucru ce conțineau imagini cu urme papilare, iar cei mici au găsit asemănările și diferențele dintre acestea.

Una dintre atracții a fost detectorul de metale, pe care copiii l-au folosit pentru a identifica obiecte necesare în rezolvarea scenariului stabilit de polițiști.

La activități au participat și polițiști din cadrul Serviciului Rutier și Biroului Siguranță Școlară, scopul acestora fiind acela de a-i învăța pe copii să ia decizii corecte și să dezvolte abilități de analiză și investigație, care să-i ajute să devină cetățeni responsabili și să înțeleagă importanța respectării legii și a regulilor sociale.

La sfârșitul celor cinci probe, toți copiii au primit diplome de ”Micul criminalist” și premii constând în dulciuri și produse electronice adaptate vârstei. Elevii clasați pe primele 3 locuri sunt: locul I, Pasăre Narcisa, locul II Olăeriu Narcis și locul III Ciociu Fabian, aceștia fiind premiați cu un laptop, o tabletă și un aparat foto.

Aceasta a fost prima ediție a concursului ”Micul Criminalist”, urmând ca în perioada următoare să fie organizate astfel de activități și în alte unități de învățământ.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
4.5 ° C
4.6 °
2.8 °
74 %
4.1kmh
100 %
J
5 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...