Cazul botoşăneanului care şi-a pierdut viaţa la câteva zile după ce a fost internat în Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean a scos la iveală o poveste dramatică. Bărbatul în vârstă de 47 de ani din Ştefăneşti căzuse în depresie în urmă cu aproape un an. Asta după ce a aflat că fiul său în vârstă de doar 20 de ani a fost diagnosticat cu cancer.
Măcinat de suferinţa de a-şi vedea copilul bolnav bărbatul s-a refugiat în alcool. Din acest motiv a ajuns de mai multe ori la spital. Rudele spun că acesta era un om bun, care nu a reuşit, însă, să găsească o altă metodă de a face faţă problemelor. Chiar în această perioadă fiul său urma să fie supus unei intervenţii chirurgicale pentru înlăturarea unei tumori. Acum tânărul este nevoit să îşi conducă tatăl pe ultimul drum.
Familia bărbatului este distrusă de durere şi nu îşi explică cum s-a ajuns la o asemenea tragedie. „Nu era un consumator cronic, era un om foarte bun, știa tot satul, nu a fost violent, bătăuș, nu stătea în cârciumă. Când avea câte o criză din asta cădea jos, tremura. Când am vorbit ultima dată medicii au spus că este binișor, că mai tremură. A doua zi m-a sunat o doamnă din spital şi mi-a spus că l-a resuscitat, i-a administrat tratament. Chiar am întrebat, nu se putea face nimic? Și a spus ba da, dar nu a făcut față”, a povestit printre lacrimi Cati, soţia bărbatului.
Acuze grave la adresa personalului medical
Mama botoşăneanului crede că vina pentru moartea fiului său aparţine personalului medical, care nu l-a supravegheat îndeajuns.
“E o moarte suspectă, asta cred. El a făcut o criză și nu a fost supravegheat și a murit. A fost de atâtea ori și a scăpat din asta. Am sunat şi mi-a spus că e bine și a doua zi a murit. Toată lumea îl iubea, toată lumea a plâns, toată lumea a venit și l-a petrecut. Cred că cineva i-a provocat moartea”, a spus Georgeta, mama bărbatului.
Reprezentanţii spitalului neagă orice vină
De partea cealaltă, reprezentanţii unităţii sanitare spun că botoşăneanul a fost tratat conform protocoalelor. Aceştia admit că pacientul a fost sedat şi apoi chiar legat de pat, din cauza stării în care era.
„Orice protocol de agitat psihomotor include și sedarea pacientului. Doamna doctor, până a ajunge la ultima metodă, a încercat tratament corespunzător pentru reducerea agitației psihomotorii și pentru ca pacientul să nu-și facă singur rău sau celor din jur. În funcție de evoluție, dacă un pacient nu mai răspunde la un anumit tratament de sedare, se trece la alte doze și se continuă până când manifestările de agitație psihomotorie cedează sau dacă doza conform protocolului a fost epuizată se trece la partea de contenționare. Pacientul nu s-a liniștit după tratament. A urmat partea de contenţionare și în continuare era agresiv, ca drept dovadă rezultă 45 de minute contenţionare. Înseamnă că pacientul era în continuare agresiv pentru că acesta este timpul maxim de contenţionare a pacientului, conform procedurii și protocolului”, a precizat economista Doina Caba, managerul SJU Mavromati.
Anchetă deschisă de poliţişti
După ce bărbatul şi-a pierdut viaţa, reprezentanţii spitalului au anunţat poliţia şi Medicina Legală, fiind deschis un dosar pentru ucidere din culpă.
Anchetatorii iau în calcul și posibilitatea ca decesul să fi survenit în urma unei greșeli medicale. De asemenea se ia în considerare şi un eventual dozaj necorespunzător al sedativelor şi medicamentelor folosite la relaxarea musculaturii, care ar fi putut cauza un stop cardiac sau un stop respirator.
Bărbatul a ajuns la Psihiatrie din cauza sevrajului etanolic
Bărbatul care a murit era internat de săptămâna trecută în secția exterioară de Psihiatrie, în urma unui sevraj, după consumul masiv de alcool. Sevrajul etanolic se manifestă, de regulă, prin halucinații, tremur și hipertensiune.
Deşi au mai fost o serie de decese bizare la Psihiatrie, în niciunul dintre cazuri nu s-a stabilit exact cauza.
Astfel de situaţii au fost înregistrate şi la nivel naţional, însă statul român nu ştie de ce mor pacienţii în secţiile de psihiatrie din ţară. “Din păcate, în medie 1500-2000 de persoane adulte cu dizabilități intelectuale și/sau psihiatrice mor în aceste institutii. Dintre acestea aproximativ 500 sunt decese înregistrate în secțiile și spitalele de psihiatrie. Din cauză că statul român nu colectează nici până la acest moment cauzele care au dus la aceste decese, e foarte greu să oferim o statistică adecvată. Totuși, din informațiile noastre există un număr important de decese care au survenit și ca urmare a condițiilor degradante, loviturilor si tratamentului inadecvat. Câteva dintre exemple sunt de fapt hotărârile CEDO, care a condamnat România în mai multe cauze”, a precizat Georgiana Pascu, consilier în cadrul Centrului de Resurse Juridice.