Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor a slujit, duminică, la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Mileanca, comuna Mileanca, Protopopiatul Darabani, județul Botoșani. Cu acest prilej, ierarhul a resfințit locașul de cult și a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
Potrivit doxologia.ro, au fost sfințite şi clopotnița și altarul de vară al bisericii. În continuare, cei prezenți au luat parte la Sfânta Liturghie oficiată în altarul de vară aflat în curtea sfântului locaș.
În cuvântul de învățătură adresat către popor, Preasfinția sa a evidențiat importanța pe care au avut-o Sfinții Împărați Constantin și Elena în trăirea liberă a credinței.
La sfârșit, ca urmare a efortului depus la reabilitarea sfântului locaș, părintele paroh Bogdan Constantin Bejinariu a fost hirotesit întru iconom stavrofor. Totodată, credincioșii care au ajutat la renovarea bisericii au fost răsplătiți cu distincții de vrednicie.
Sursa foto:doxologia.ro