miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocal BTTânăr reținut după ce a furat o mașină. Acesta era băut

Tânăr reținut după ce a furat o mașină. Acesta era băut

Astăzi, 19 mai 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 32 de ani, din județul Ilfov, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt calificat, conducere sub influența băuturilor alcoolice și conducere fără permis.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 18 mai a.c., în jurul orei 23:00, profitând de neatenția persoanei vătămate, i-ar fi sustras autoturismul, în momentul în care aceasta a coborât pentru câteva momente și l-ar fi condus până în momentul blocării în trafic, de către un echipaj de poliție.  Mai mult decât atât, tânărul nu deținea permis de conducere și se afla  sub influența băuturilor alcoolice, valoarea rezultată în urma testării cu aparatul etilotest fiind de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.7 ° C
2.7 °
1.7 °
88 %
1.3kmh
100 %
mar
2 °
mie
7 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...