În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, forțele de ordine au intervenit la 49 de evenimente, 46 dintre acestea fiind sesizate prin apel la 112. Conform acelorași surse, în urma activităților desfășurate pe raza întregului județ, polițiștii au aplicat 171 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 80.300 de lei.
Un număr de 11 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind normele de conviețuire socială și ordinea și liniștea publică și 9 pentru apelare nejustificată a Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență.
Totodată, pentru abaterile înregistrate la regimul rutier, au fost reținute 10 permise de conducere, trei pentru depășirea regimului legal de viteză, unul pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar celelalte pentru alte abateri (depășire pe linie continuă, nefolosirea centurii de siguranță).