Ambasada României în Republica Italiană, în parteneriat cu Biblioteca Europeană din Roma, Editura Italo Svevo din Trieste și Accademia di Romania in Roma, a organizat prezentarea volumului „Male a Est” a tinerei scriitoare Andreea Simionel – candidată la Premiul Strega 2023.
Stabilită din 2007 la Torino, tânăra botoşăneancă Andreea Simionel a lansat cartea „Male a Est” – Durerea din Est – în 2022. Datorită acestei cărţi se află acum printre candidaţii selectionaţi pentru premiul Strega – cel mai important premiu literar din Italia.
Evenimentul a avut loc joi, 11 mai 2023, ora 17:30, la Biblioteca Europeană din Roma din Via Savoia 13-15. Alături de scriitoare a fost prezent criticul literar și jurnalistul Gioacchino De Chirico.
Male a Est este un roman despre consecințele emoționale ale emigrării din care reies lacerările, oportunitățile, dar pierderile. Mai presus de toate, acest roman evidențiază traumele unei noi limbi care se confruntă și înlocuiește limba maternă. Protagonista este o adolescentă care locuiește în România cu mama și sora ei, în timp ce tatăl ei a emigrat la Torino din motive profesionale. Din Italia sosesc, ca niște mici instantanee, programele de televiziune, jucăriile, coletele trimise de tată. Până când familia decide să se mute la Torino, iar Italia devine o realitate mult mai complexă.
Andreea Simionel s-a născut în judeţul Botoşani, în anul 1996 şi locuiește la Torino din anul 2007. Nuvelele sale au apărut în mai multe reviste de specialitate, precum „effe – Periodico di Altre Narrattività”, „Altri Animali”, „Verde” și „Nazione Indiana”. În 2021 câteva povestiri i-au fost tradusă în germană în antologia literară Literatur Tandem. În prezent participă la Premiul Strega, trecând deja de prima selecție.
Andreea Simionel este invitată la Salonul de carte de la Torino, care va avea loc în perioada 18 – 22 mai, după care va participa şi la un târg de carte din Bucureşti.