Memorialul Ipotești a găzduit, sâmbătă, lansarea primei antologii de muzică corală din Botoșani, scrisă de artistul și profesorul Dragoș Boicu. Au participat aproximativ 50 de apropiați ai autorului, oameni de cultură și colegi din învățământ, evenimentul fiind deschis cu un recital al cvartetului „Phoebus”.
Culegerea este structurată în patru volume și descrie contribuțiile aduse de 18 profesori și compozitori de muzică corală, începând din 1924 până în perioada contemporană. „Viețile acestor compozitori, cât și creațiile lor sunt împărțite tematic. Pentru cei din muzică, am folosit o scriitură clasică”, a spus profesorul Dragoș Boicu.
„Este lucrarea unui timp”
Autorul a mărturisit că antologia a fost „un vis frumos” inspirat de prietenul său Gheorghe Median, o somitate a spațiului cultural botoșănean.
„De ani de zile, la Botoșani nu s-a mai lansat o lucrare de genul acesta. Este vorba de o antologie de muzică corală, o extraordinară lucrare care s-a făcut cu foarte mare greutate. Eu unul, care am lucrat la muzeu, știu ce înseamnă munca de căutare. Înțeleg munca domnului Boicu ca pe o muncă de Sisif. Aceasta lucrare este lucrarea unui timp. Ea fixează cam 100 de ani de muzică la Botoșani, începând de la 1924 și continuând până aproape de zilele noastre. Sunt prinși acolo 18 autori de muzică corală, oameni de care foarte puțină lume știe.
Pe unii lumea îi știe mai ales ca profesori, dar mai puțin ca și compozitori. Prin această lucrare, domnul Boicu completează numărul oamenilor din cultura botoșăneană. La nivelul țării sunt puține antologii de muzică corală, iar ceea ce a făcut domnul Boicu este aproape unicat, ceva care nu poate fi egalat și îmi exprim părerea că această lucrare sigur va folosi celor care vor relua muzica corală. Această lucrare este o cărămidă solidă la cultura botoșăneană și sunt sigur că va avea un ecou extraordinar peste tot”, a apreciat istoricul Gheorghe Median.
„Muzica corală nu și-a epuizat resursele”
Un laudatio generos a fost adus de Traian Apetrei, fost director al Teatrului „Mihai Eminescu”, care a subliniat că antologia scrisă de profesorul Dragoș Boicu va rămâne un reper sănătos pentru generațiile viitoare de dirijori și compozitori.
„Trebuie să ne încărcăm și noi cu energie, să socotim că, deși este 13, suntem în fața unei zile de fapt faste. Și să ne gândim că ne-am întâlnit pentru a da credit, a-i spori încrederea domnului Dragoș Boicu, prin ceea ce domnia sa face, prin lansarea acestor patru volume de muzică corală. Specialiștii vor arăta exact, în detaliu, cam în ce fel a gândit domnul Dragoș Boicu această lucrare formidabilă, după ce domnia sa a condus și lucrează acum ca profesor la Liceul de Artă „Ștefan Luchian”. După atâta practică, vrea să ne lanseze un mesaj. Muzică corală nu și-a epuizat resursele. Eu cred că lucrarea domniei sale, în esență, aceasta dorește să ne spună. Muzica corurilor are viitor chiar dacă tehnologia, media atât de agitată, care pun într-o alergare nefirească societatea, vine din străfunduri, din profunzime această muzică pentru coruri”, a spus Traian Apetrei.
„Este important să înțelegem cu toții că muzica de valoare va fi de valoare sau nu va fi”
Unul dintre cei mai cunoscuți dirijori de coruri din Botoșani, profesorul Laurențiu Palade, a arătat că muzica corală conferă putere vocilor reunite, insuflând sentimentul de unitate.
„Îl felicit pe prietenul nostru pentru această muncă depusă de editare a unor trăiri sufletești, a tuturor celor care au găsit de cuviință să îmbunătățească muzica pe care noi o învățăm. Am apreciat această inițiativă, încercând să dau și eu puțin din ceea ce am lucrat până în momentul în care am fost solicitat. Îl felicit din toată inima pentru că acest cor „Lira” este un loc în care iubitorii de muzică corală au unde să se ducă după liceu. Și este minunat să arăți că în Botoșani se întâmplă și lucruri frumoase. Este important să înțelegem cu toții că muzica de valoare va fi de valoare sau nu va fi. Puterea aceasta a cuvântului devine și mai importantă când ne reunim pe mai multe voci și poate reușim să atragem către această artă frumoasă și generațiile viitoare”, a apreciat Laurențiu Palade.
Lansarea de carte a fost presărată cu momente emoționante, urări călduroase și flori oferite în semn de prețuire, ca o încununare a muncii anevoioase pe care autorul a săvârșit-o din iubire față de muzica corală.