marți, aprilie 1, 2025
AcasăLocal BTPasiune pentru animale, transformată în meserie la 20 de ani

Pasiune pentru animale, transformată în meserie la 20 de ani

O botoşăneancă, în vârstă de 20 de ani, a spart tiparele tinerilor de vârsta ei şi a îmbrăţişat o meserie inedită. În ciuda vârstei, Alina Voiniciuc păstoreşte, alături de familia sa, o turmă de 500 de oi. 

Fata locuiește în satul Burlești, comuna Unțeni, județul Botoșani, şi, potrivit Lumea satului, a terminat Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi“ din Botoșani. Ulterior s-a dedicat în totalitate acestei pasiuni pentru oi pe care a moștenit-o de la părinții ei, mari iubitori de animale.

Alina spune că este mândră de afacerea familiei și că vrea să o dezvolte. „Deținem o rasă de oi Karakul de Botoșani, o rasă de carne, lapte și pielicele, și am pornit de la un efectiv de 50 de capete, iar în prezent am ajuns la un efectiv de 500 de animale. Pot spune că am crescut printre ele împreună cu bunicii. Părinți au adus această rasă de la părinții lor, deoarece pe atunci se căutau pielicele și lâna. Sunt mândră că m-am născut la țară și de părinții mei care m-au educat frumos.

Anul trecut, fiind secetos, am cumpărat foarte multă hrană pentru animale, iar acum prețul la miel va fi de 35-40 lei/kg, iar cașul costă 32 lei/kg. Produsele le vindem la rulotă. Sperăm ca anul acesta să fie mai bun. Anul trecut nu a fost tocmai productiv pentru crescători deoarece nu era iarbă suficientă. A fost greu cu resursa de apă, dar când iubești ceea ce faci, nimic nu te va doborî. Vom continua cu zootehnia. Cu tot dragul merg la stână. Îmi doresc să continui ceea ce părinții au construit de-a lungul anilor. Să fii fermier nu este ușor, dar, dacă iubești din toată inima ceea ce faci, nimic nu ți se va părea greu“, a spus Alina pentru sursa citată.

Rasă specifică judeţului

Karakulul românesc sau de Botoșani este o rasă creată în perioada 1948-1988 la stațiunea Popăuți din județul Botoșani, prin încrucișarea dintre Țurcana neagră și brumărie cu berbecuți de Karakul aduși din Germania și URSS. În 1998, rasa a fost omologată și este răspândită în rândul crescătorilor de oi din Botoșani, Iași și Vaslui.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
11.1 ° C
11.6 °
10 °
89 %
1.8kmh
65 %
mar
12 °
mie
11 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...