spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTBărbat amendat din cauza câinelui. A fost nevoie de intervenția polițiștilor

Bărbat amendat din cauza câinelui. A fost nevoie de intervenția polițiștilor

Un bărbat care nu a luat suficiente măsuri de precauție, pentru a-și stăpâni câinele, a fost amendat de polițiști. Incidentul s-a petrecut luni, pe 8 mai a.c., forțele de ordine intervenind în urma unui apel la 112. Acuzat de neluarea măsurilor necesare de prevenire a atacului canin care a condus la uciderea unui alt animal, bărbatul din comuna Hlipiceni a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 500 de lei.

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe raza întregului județ. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, forțele de ordine au intervenit la 33 de evenimente, dintre care 29 semnalate prin apel la 112, iar în urma intervențiilor au fost aplanate 10 stări conflictuale și au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

Totodată, pe raza întregului județ, au fost aplicate 119 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 43.000 de lei și au fost reținute 10 permise de conducere și 8 certificate de înmatriculare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23.9 ° C
23.9 °
22.8 °
38 %
8.5kmh
2 %
vin
24 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...